Web Analytics
scris joi, 07.12.2023

7 Decembrie 1834: Corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc – comandant Ioan Cristescu – a plecat în primul voiaj în afara granițelor

În ziua de 7 decembrie 1834, corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc, a plecat în primul voiaj în afara granițelor țării pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu. Foto: Macheta vasului  Marița.

7 Decembrie 1834: Corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc – comandant Ioan Cristescu – a plecat în primul voiaj în afara granițelor

Cu ceva timp înainte, în data de 10 septembrie 1834, Alexandru Vilara, proprietarul navei, se adresa  domnitorului Alexandru Ghica  şi îl anunţa de lansarea la apă a acestei nave  care a arborat pavilionul naţional: „această corabie, acum, cu blagoslovenia Înălţimii Voastre, s-a aruncat în apele Dunării, să desăvârşeşte din toate trebuincioasele, să împodobeşte şi cu bandiera cea privilegiată, hărăzită românilor prin făcătoarele de bine mijlociri ale Măriei Voastre şi, în puţinele zile, va fi în stare ca să facă şi o plutire pe mare“. 

Citește și:

A fost lansată la apă  la Giurgiu si era un  velier I tip bric cu o capacitate de 115 tone. L-a avut ca armator pe hatmanul Alexandru Vilara, cunoscut si ca  semnatar al memoriilor care cereau emanciparea Ţării Româneşti de sub tutela otomană. 

Construită din „materialuri româneşti“, nava a fost botezată cu numele Domniţei Mariţa, soţia Principelui Gheorghe Bibescu. Iniţial, tricolorul avea culorile dispuse orizontal, roşu fiind în partea de sus a pavilionului.  Documentele vremii consemnează că Mariţa a fost primul vas care, după secole de dominaţie otomană, a purtat pavilionul Ţării Româneşti pe Dunăre şi Marea Neagră, până la Constantinopol.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *