Domiciliat în Argeș, dar activ o perioadă la Poliția Dâmbovița, acolo unde chiar în acest an fusese ales președinte de sindicat Europol, Marian Niculin-Rujoiu a ajuns agent la Ordine Publică în cadrul Poliției Municipale Câmpulung. Un salt înainte în carieră, dacă s-ar lua în considerare faptul că o vreme a profesat în cadrul poliției rurale, însă la Câmpulung s-a gândit că ar putea face rost de ceva bănuți suplimentari. Ideea aceasta l-a adus mai apoi în fața instanței de judecată și l-a pus în situația de a deveni condamnat penal.
A fost acuzat de trafic de influență, dar interesant este că fapta nu a fost comisă ca urmare a solicitării directe venite din partea cuiva. Nu, pur și simplu Niculin-Rujoiu a contactat telefonic un șef de poliție și l-a întrebat dacă știe vreun agent interesat să se mute cu serviciul dintr-un județ în altul. A aflat trei nume și, luând legătura cu unul dintre polițiști, s-a întâlnit cu el la Bemo, pe DN 73, și l-a convins pe om că are relații la niveluri înalte, astfel facilitându-i transferul dorit. Dar nu pe gratis! O asemenea intervenție avea prețul de 12.000 de euro, 2.000 de euro înainte și 10.000 de euro, după. Asta se întâmpla pe la începutul anului 2026, dar după aceea lucrurile s-au complicat.
Rujoiu s-a dus personal la șefi și le-a spus că el vrea să se transfere la rândul său, cu consecința înlocuirii de către agentul căruia îi promisese, de asemenea, transferul. Când a aflat că i s-a aprobat transferul și era sigur că se aprobase și trecerea celuilalt de la un inspectorat la altul, Marian Niculin-Rujoiu l-a contactat pe cel căruia îi făcuse promisiunea, s-a întâlnit cu el în Lunca Argeșului și s-a ales cu 10.000 de lei, adică cei 2.000 de euro solicitați în primă fază. Doar că mai apoi a aflat că cel care îi dăduse banii nu primise transferul, așa că s-a dus din nou peste un șef care pur și simplu i-a spus că nu înțelege de ce tot insistă cu mutarea acelui polițist.
Între timp Niculin-Rujoiu a intrat sub supravegherea anchetatorilor, după ce șefii și-au dat seama că e ceva la mijloc. Așa l-au înregistrat pe când îi spunea celui amăgit că îi va da banii înapoi și că au apărut tot felul de piedici în calea transferului, inclusiv o mustrare administrativă. Oricum, totul era în ceață pentru cel căruia îi promisese mutarea și căruia Rujoiu îi sugera că un transfer poate costa și 30.000 de euro și că mai sunt unii care sunt disponibili să îl plătească pentru așa ceva.
Băiat cu imagine bună, lejer în discuțiile influențatoare, condamnat cu suspendare
Prins cu ocaua mică, reținut preventiv în mai 2026 și audiat, acuzatul a dat-o la întors, pretinzând că a primit banii cu titlu de împrumut. Nu i-a mers, așa că, audiat apoi ca inculpat, pus fiind sub acuzare, a recunoscut fapta și a declarat că o regretă. S-a ales judecata în procedută simplificată, iar instanța a ținut cont, ca de obicei, de „referințele” inculpatului, adică de faptul că acesta se află la prima abatere infracțională, că este un tânăr de 28 de ani cu imagine bună în comunitate, că este căsătorit și are un domiciliu stabil și loc de muncă. Deși s-a reținut și ideea că fapta comisă este cu atât mai reprobabilă cu cât Rujoiu are calitatea de agent de poliție, funcționar public însărcinat cu aplicarea legii, constatarea și sancționarea faptelor antisociale. Plus că, citez, „Uşurinţa în comiterea infracţiunii, precum şi dezinteresul inculpatului faţă de normele penale reies inclusiv din conţinutul conversaţiilor inculpatului care reflectă lejeritatea inculpatului în purtarea discuțiilor în scopul folosirii influenței acestuia”.
Infracțiunea de trafic de influență este sancționată cu închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni. În cazul dat, a existat cauza legală de reducere a pedepsei ca urmare a admiterii cererii de judecare potrivit procedurii simplificate, reducere cu o treime, ajungându-se la un rezultat cuprins între un an, 9 luni și 10 zile și 6 ani, 2 luni și 20 de zile. Condamnarea în primă instanță a fost de 2 ani și 3 luni de închisoare, executarea fiind suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Plus că doi ani Rujoiu nu mai poate exercita funcția de polițist și trebuie să presteze muncă neremunerată timp de 100 de zile la Salubritatea din Târgoviște sau la o mânăstire. Hotărârea de condamnare pronunțată în octombrie 2026 poate fi atacată cu apel.
Cătălin I. Butoiu




























0 Comentarii