La începutul acestei luni Piteştiul a fost gazda a numai puţin de trei olimpiade naţionale: la Informatică, Limbi Clasice şi Mecanică. Cum, cu această ocazie, în Piteşti au sosit şi au stat pentru o perioadă de câteva zile aproape 1000 de elevi şi profesori, am dorit să aflăm câteva detalii despre organizare chiar de la inspectorul şcolar general adjunct Dumitru Tudosoiu.
„Olimpicii de la Informatică au fost cazaţi în căminele de la liceele Neniţescu, Dacia şi Dimitrie Dima, olimpicii de la Mecanică la liceul Astra, iar cei de la limbile clasice au fost cazaţi la Hotelul Muntenia. Cum banii prevăzuţi de la Ministerul Educaţiei nu erau suficienţi pentru cazarea la hotel, diferenţa de bani am obţinut-o de la Consiliul Judeţean. În ziua în care s-au organizat excursii, pe traseul Piteşti – Mioveni – Goleşti, am fost sprijiniţi de Automobile Dacia cu şase autocare. De asemenea, pe tot parcursul olimpiadelor am avut la dispoziţie autocarul primăriei Mioveni şi maşini de la Consiliul Judeţean. Ca premii am fost susţinuţi şi de Primăria Piteşti, care a acordat premii între 50 şi 300 de lei, Consiliul Judeţean Argeş, care a acordat premii de 100 de lei sau de Primăria Mioveni, care a acordat premii între 100 şi 400 de lei olimpicilor de la Mecanică, întrucât festivitatea de premiere a acestei olimpiade a avut loc la Centrul Cultural Mioveni”, ne-a declarat Dumitru Tudosoiu. În ceea ce priveşte rezultatele olimpicilor naționali argeşeni acestea sunt, până în acest moment: 8 premii la Olimpiada de Informatică (Piteşti), 8 premii la Olimpiada de Matematică (Sibiu), 3 premii la Olimpiada de Limba Germană (Galaţi), 2 premii la Olimpiada de Limba Rusă (Bucureşti), 1 premiu la Olimpiada de Logică (Timişoara), 2 premii la Olimpiada de Pregătire Sportivă Teoretică (Arad), 5 premii la Olimpiada de Limbi Clasice (Piteşti), 6 premii la Olimpiada de Fizică (Cluj-Napoca) şi 9 premii la Olimpiadele Tehnologice, dintre care două la Olimpiada de Mecanică de la Piteşti. În total, 44 de premii obţinute până acum de elevii argeşeni la olimpiadele naţionale.
Ionuţ BURCEA
Vești proaste pentru absolvenții de liceu: costurile studiilor universitare cresc semnificativ
Vești mai puțin bune pentru absolvenții de liceu care se pregătesc să devină studenți. Începând cu...



0 Comentarii