Rămăşiţele ARO încă împânzesc Europa. Dacă în Cehia continuă montajul de automobile româneşti, folosindu-se îndeosebi componente vândute de John Perez înainte de declanşarea procedurii falimentului, în Polonia se comercializează piese, dar şi obiecte de colecţie având ca sursă fosta uzină ARO Câmpulung Muscel. Recent s-a pus în vânzare un unicat: o plăcuţă de identificare a unui autoturism M461, maşina care a avut cel mai mare succes peste hotare. Plăcuţa este inscripţionată şi cu denumirea firmei din perioada anilor ´60 ai secolului trecut: Uzina Mecanică Muscel. Preţul cerut pentru piesa de colecţie este de 39 de zloţi, adică puţin peste 40 de lei.

ARO 264 în Brăila
Dacă în zona Muscel, loc de fabricaţie pentru ARO, rar mai zăreşti pe stradă un „Zimbru al Carpaţilor”, există localităţi în România în care maşina de teren fabricată la Câmpulung este utilă în continuare. În comuna brăileană Şuţeşti, primarul are ca maşină de serviciu un ARO 264 cu motor de Peugeot care a fost folosit anterior de edilii municipiului Brăila şi de cei de la Poliţia Locală.
(C.I.B)



0 Comentarii