În ziua de 29 Noiembrie 1852 a încetat din viață, la Palermo, istoricul, scriitorul și revoluționarul Nicolae Balcescu, întemeietor al istoriografiei române moderne, un patriot ardent si unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării paşoptiste din Țările Române.

Citește și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

A fost editorul revistei “Magazin istoric pentru Dacia” și autorul lucrărilor “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, “Puterea armată şi arta militară la români”; (n. 29 iunie 1819).

Născut în București, într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu și al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălcești, Vâlcea,

Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alții, pe Ion Heliade Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naționalul, la conspirația Filipescu, care este descoperită, și este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica și venirea lui Bibescu ^[6].

 

Bustul lui Nicolae Bălcescu, la Palermo, în Sicilia

După ce este eliberat înființează împreună cu Ion Ghica și Christian Tell o altă organizație secretă numită Frăția, călătorește prin toate teritoriile locuite de români: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum și prin Franța și Italia și studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, al unei reviste de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia, apărută începând cu 1844.

Citește și: Nori negri imobiliari se adună deasupra Primăriei Piteşti

Alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluția din 1848. Prin capodopera sa „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, Bălcescu l-a impus în canonul național pe voievodul Mihai Viteazul.

Arestat la 13 septembrie 1848 de autoritățile Imperiului Otoman care au înăbușit revoluția, reușește să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritățile habsburgice.

în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galați și încearcă să pătrundă în Țara Românească, însă autoritățile nu-i permit, deși e bolnav și vrea să o vadă pe mama sa, în vârstă și bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli și se stabilește la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

Cu privire la ce s-a întâmplat cu trupul său, după moarte, circulă mai multe opinii: fie că a fost înmormântat într-un cimitir din Palermo, fie că a fost îngropat la groapa săracilor, fie că a fost transportat la mânăstirea Capucinilor, unde trupul sau a fost mumificat, iar mumia lui s-ar putea vedea și astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu mențiunea: „Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei”.

Citește și: Verdict în procesul cartelizării pentru asfaltarea unor drumuri din Piteşti / Comesad Drumuri a pierdut procesul cu Consiliul Concurenţei

În anul 2015, Academia Română repară o eroare seculară și îi acordă titlul de membru post-mortem.