Web Analytics
scris vineri, 26.11.2021

Nori negri imobiliari se adună deasupra Primăriei Piteşti

# Culisele unei percheziții, precum și ale altora posibil să urmeze

Nori negri imobiliari se adună deasupra Primăriei Piteşti

Și spunem asta având în vedere că luni, 22 noiembrie, au avut loc percheziții la Primăria Pitești, iar polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea unui procuror de pe lângă Parchetul Judecătoriei Pitești, au ridicat documente de la Biroul de Urbanism. E adevărat că impulsul l-a dat primarul Cristian Gentea, care a început să meargă pe șantierele unor investitori care au construit nu pe lege, ci după cum a dorit… cardul lor. Iar după ce a găsit ce a găsit în teren, primarul a ieșit public și a tras un semnal de alarmă. Iar cazul blocului de trei etaje răsărit în zona Tancodrom e relevant.

Deși în acte s-a cerut și aprobat o locuință individuală P+2E (trei unități locative/apartamente), la final vecinii din zonă s-au trezit cu un bloc pe trei nivele și 10 apartamente. A răsărit un etaj în plus, asta ca să fie treaba treabă și banul ban! Iar cei din comisia de recepție au semnat ca… primarul. De altfel, Marius Drăguț, de 52 de ani, inspectorul de zonă din cadrul Serviciului Urbanism, adică cel care a semnat recepția, a fost dus la audieri la sediul Parchetului. Interesant e că de zona Tancodrom răspunde, ca inspector zonal, Corneliu Bucșan, numai că recepția a fost semnată de Drăguț, care răspunde de cu totul altă zonă din Pitești. Alături de inspectorul de la Serviciul Urbanism a fost condus la Parchet pentru declarații și administratorul firmei Florian Construct din Moșoaia, Florian Țăpoi, de 45 de ani, plus încă două persoane. Toți patru sunt cercetați pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Ideea și morala întregului caz/dosar e următoarea: ca să nu devină el însuși vânat, primarul Gentea a ieșit la atac și a devenit vânător al rechinilor imobiliari care construiesc pe lângă lege. De altfel, primarul a mai dat un semnal interesant în urmă cu o lună, când a fost pe șantierul din Găvana al firmei care a construit cele două blocuri de la Lidl, e vorba de SC Energo Montaj Grup. Și acest investitor a intrat și a violat domeniul public construind și extinzându-se cu vreo trei metri în plus. După sesizarea primarului Gentea, investitorul a plătit amendă fără să crâcnească și a dărâmat gardul construit ilegal. Interesant și exploziv, totodată, ar fi dacă s-ar merge mai departe și s-ar verifica și câte etaje au avut inițial în proiect aceste două blocuri de la Lidl Găvana și câte au rezultat la final, când s-a închis autorizația.

Citește și Primăria Piteşti şi dezvoltatorul blocului de 10 etaje din Centru, daţi în judecată

O situație similară e și cu celebrul bloc de 10 etaje – Titidan – din centrul Piteștiului, construit în sit urban și fără avize de la Ministerul Culturii. Și vizavi de acest bloc sunt suspiciuni că s-a construit cu un etaj în plus față de cât era prevăzut în proiect, conform declarațiilor și semnalelor de alarmă trase de dr. Tiberiu Irimia. De partea cealaltă, investitorul și constructorul (din nou firma Energo Montaj Grup), precum și anumiți inspectori din primărie (tot inspectorii de urbanism, bată-i vina!) susțin că ar fi vorba doar de o pergolă. Pe de altă parte, chiar primarul Gentea a recunoscut, într-un interviu dat ziarului nostru, cum că a aflat că recepția blocului s-a semnat fix în ziua în care el își luase concediu. Și că, foarte important, la un moment anterior în care el însuși a fost pe șantier să vadă blocul, recepția nu s-a semnat fiindcă au fost despistate anumite neconformități. Rămâne de văzut dacă, până la final, își va asuma cineva să semneze și certificatul de edificare, care e documentul final pe care trebuie să îl semneze toți, inclusiv primarul. Mai ales că, din informațiile noastre, DNA a solicitat documente în dosarul acestei construcții, pentru care există și un litigiu celebru pe rol.

Citește și Vicele Apostoliceanu: „De ce să nu închiriem? Că trebuie să-şi pună oamenii rufele la uscat?”

Citește și Construcţia blocului cu 9 etaje de lângă Lidl Găvana avansează în ciuda neregulilor

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Stimate domnule Grigore,
    Până la finalizarea anchetei nu aveți voie să publicați numele persoanelor. Incalcati legea protecției datelor și afectați moral viața și cursul anchetei !
    De ce nu menționați și faptul că investitorul are dispoziție de șantier pentru modificarea temei in timpul construcției ?
    Precizați atunci și că primarul locuieste in zona așa-zisului bloc și oare până acum nu a văzut și nu a știut !?!

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...