În acest an, din cele 70 de cazuri speciale apărute în urma repartizării computerizate a elevilor la liceele din Argeş, doar 27 au fost admise de Comisia Judeţeană de Admitere. Cu alte cuvinte, doar douăzeci şi şapte din elevii care au depus cereri pentru transferul de la un liceu la altul au primit girul Inspectoratului Şcolar. În dosarele respinse, motivele invocate au fost fie erori de coduri, fie situaţii medicale speciale sau chiar apropierea de bunici, în cazul unui elev cu părinţii plecaţi în străinătate. Un alt elev admis la C.N. „Odobescu”, specializarea Ştiinţe ale Naturii, cu media 9.04, a încercat să se transfere la C.N. „Brătianu”, la Matematică-Informatică, unde ultima medie la admitere a fost 9.46, pe motiv că joacă baschet. Evident motivaţia invocată n-a ţinut, iar Comisia Judeţeană i-a respins cererea. Iustina HARCO-BURCEA

Pacienții pot reclama, direct pe site-ul Ministerului Sănătății, nemulțumirile legate de mâncarea din spital
Începând de luni, pacienții pot reclama, direct la Ministerul Sănătății, nemulțumirile legate de...
0 Comentarii