Web Analytics
scris joi, 23.11.2023

23 Noiembrie 1925: S-a născut Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot şi dizident anticomunist român

În ziua de 23 Noiembrie 1925 s-a născut Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot şi dizident anticomunist  român; (d. 21.11.2006).

23 Noiembrie 1925: S-a născut Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot şi dizident anticomunist român

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor.

A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin  iadul reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri.

Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist.

Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului.

În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate “Șapte cuvinte către tineri”, predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme.

Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității.

A fost  arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc.

În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor.

Citește și:

Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat.

După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi  Papa Ioan Paul al II-lea, Margaret Teacher, Ronald Reagan . Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească “Sfânta Cruce”.

A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant.

Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele. În SUA și-a continuat lupta î și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest  și unul dintre fondatorii evenimentului bienal cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni , al cărui Comitet Internațional îl conducea. Este primit la Casa Albă de 2 președinți – Ronald Reagan și George Bush senior. A decedat în ziua de 21 Noiembrie 2006.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...