Comisia Națională a Valorilor Mobiliarea (CNVM) a decis săptămâna trecută blocarea a peste 18,8 milioane acţiuni ale Electroargeş Curtea de Argeş, până la pronunţarea definitivă a instanţei în cazul litigiului privind majorarea de capital a companiei. Litigiul îi opune pe omul de afaceri Tudor Dumitru, un cunoscut investitor la Bursă, care avea peste 10% din acţiunile Electroargeş (ELGS) înainte de majorarea de capital şi pe controversatul investitor Cătălin Chelu, care controlează neoficial compania. „Se blochează, pe o perioadă de două săptămâni, transferul pachetului de 18.874.931 acţiuni Electroargeş ca măsură asiguratorie, în vederea protecţiei proprietarilor, precum şi a potenţialilor cumpărători de bună credinţă, care ar intenţiona să deruleze operaţiuni cu acţiuni care fac obiectul unui litigiu în cadrul căruia instanţa nu s-a pronunţat definitiv şi irevocabil“, se spune într-o ordonanţă a autorităţii pieţei, CNVM. Volumul de acțiuni blocat de CNVM reprezintă peste 30% din totalul acțiunilor Electroargeș.

De la extaz la agonie
Electroargeş Curtea de Argeş (simbol bursier ELGS) este una dintre puţinele companii de electrocasnice care au supravieţuit în era postcomunistă. Mai mult decât atât, societatea a raportat o creştere a afacerilor de aproape 21%, în 2011, până la 125,6 milioane de lei, iar în 2010 şi 2009 a acordat dividende de 2,1 milioane de lei. Litigiul dintre Dumitru şi Chelu este vechi de un an, după ce, în august 2011, Consiliul de Administraţie al Electroageş a anulat subscrierile realizate în cadrul majorării de capital de către Dumitru Tudor şi firma Vidraru SA, pe care acesta o controlează, pe motiv că plata acţiunilor s-a realizat după ora 15.00, în ultima zi. La acea vreme, Dumitru Tudor controla peste 12% din acţiunile ELGS, iar gălățeanul Cătălin Chelu deţinea aproape 30% din companie prin intermediul firmei Portavon Galaţi. Între timp, pentru a evita o ofertă de preluare obligatorie, Cătălin Chelu a lăsat locul în scripte unei alte firme din Galaţi, Bran Oil. Dumitru Tudor şi Vidraru SA au contestat la tribunal majorarea de capital de la care au fost excluşi, ca şi efectele acestui fapt.
Dumitru Tudor: „Trebuia blocate de la tranzacționare toate acțiunile Electroargeș”
Unul dintre protagoniștii conflictului de la Electroargeș, Dumitru Tudor, ne-a declarat că „CNVM se poziționează încă în afara legii pentru că, în opinia mea, ar fi trebuit să blocheze de la tranzacționare toate acțiunile societății. Spun asta pentru că atât această majorare de capital, cât și cea de dinaintea ei au fost atacate în instanță. Acum, investitorii de pe Bursă care tranzacționează acțiuni Electroargeș o fac practic legați la ochi, atâta vreme cât instanța n-a dat o decizie definitivă. Repet, trebuiau blocate toate acțiunile până la pronunțarea instanței, dar CNVM preferă să umble cu jumătăți de măsură în loc să ia măsurile legale. CNVM se mulțumește să amendeze președintele companiei cu 500 de lei pentru nereguli privind piața de capital. Păi, asta e amendă? Asta e apă de ploaie!”
Florin Mihai, vicelider sindical: „Fiecare îşi aşteaptă rândul la disponibilizare, ca pe timpuri rândul la călău”
Convulsiile de pe piața de capital nu au, aparent, nicio legătură cu angajații, însă ceea ce se întâmplă acum nu poate decât să alunge eventualii investitori de bună credință iar în lipsa acestora Electroargeș poate claca oricând, aruncându-și oamenii în șomaj. „Ceea ce se întâmplă acum, inclusiv la Bursă, este rezultatul direct al acțiunilor lui Chelu. Asta e, a venit vremea ca și acționarii să mai piardă, nu doar angajații de rând. Fabrica oricum e în degringoladă, iar oamenii sunt într-o tensiune și o nesiguranță de nedescris pentru că se fac concedieri aproape permanent. Știți cum e acum la noi? Fiecare își așteaptă rândul la disponibilizare, cum își așteptau pe timpuri rândul la călău”, ne-a declarat viceliderul de sindicat Florin Mihai.
Florin Silvestru



0 Comentarii