Web Analytics
scris luni, 19.12.2022

19 Decembrie 1989: La Timișoara, aflată în plină revoluție, a sosit delegația la nivel înalt condusă de primul ministru Constantin Dăscălescu și de Emil Bobu, ministrul Justiției

În ziua de 19 Decembrie 1989, la Timișoara, aflată în plină revolutie, a sosit o delegatie la nivel inalt condusă de primul ministru Constantin Dascalescu și de ministrul Justitiei, Emil Bobu, cu scopul de a liniști spiritele în localitate.

19 Decembrie 1989: La Timișoara, aflată în plină revoluție, a sosit delegația la nivel înalt condusă de primul ministru Constantin Dăscălescu și de Emil Bobu, ministrul Justiției

Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judetean Radu Bălan și generalul Stefan Gușă, nu reusiseră să ii convingă pe timisoreni să renunte la protest.

Citește și:

De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă.

La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală. S-a tras din nou în mulţime. Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principalele întreprinderi din oraş. Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor.

S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni.

Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile.

Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. Operatiunea „Trandafirul” a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni.

Citește și:

 Pe parcursul zilei au avut loc câteva ciocniri între muncitori si fortele militare, in diferite părti ale orasului, ciocniri in cursul carora s-au folosit armele de foc.

In aceeasi zi, la Timisoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *