Percheziții la Ambulanța Argeș! Directoarea Luminița Paul a fost condusă la sediul Poliției pentru audieri

de | 10.03.2021 16:45 | Actualitate

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, astăzi, mai multe percheziții la sediul Serviciului Ambulanță Argeș și la societăți comerciale, descinderile făcându-se și la domiciliile unor persoane.

Activitatea privește obținerea de foloase necuvenite din reparațiile și întreținerea mașinilor din parcul auto al Serviciului de Ambulanță Argeș.

În urma perchezițiilor, Luminița Paul, directoarea Serviciului Județean de Ambulanță a fost condusă la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate de delapidare și fals în declarații.

 

Citește și „Copilul nu a trecut peste acel moment cu mărţişorul… Mai este de lucrat cu el la psiholog”

 

Alte trei persoane sunt în continuare cercetate de către polițiști în același dosar. Sunt cercetați directorul economic, directorul tehnic și șeful de la Achiziții, urmând ca în scurt timp Parchetul să stabilească dacă vor fi reținuți pentru 24 de ore.

Dosarul în care aceștia sunt cercetați face referire la activități din perioada 2018-2020, mai exact la suspiciuni de delapidare și fals în declarații, fiind implicați angajați ai SAJ Argeș, care ar fi încheiat contracte ilegale și au obținut foloase materiale necuvenite pentru reparația mașinilor din dotarea instituției.

”Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2018-2020, angajații unei instituții publice, împreună cu reprezentanți ai unor societăți comerciale din domeniul reparațiilor auto, ar fi obținut foloase materiale din decontarea de operațiuni nereale, în cadrul procesului de reparație și întreținere al autoturismelor din parcul auto al instituției, prin încheierea unor contracte de achiziţie publică”, transmite IPJ Argeș.

Distribuie!

Articol scris de Marius Ionel

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii