31. Sînt ca un păianjen ce stă în centrul plasei sale de gînduri. Am țesut-o din mine însumi și aștept muștele realității, ca să o facă să vibreze. Din cînd în cînd, apare un cataclism care mi-o sfîșie – o ploaie de vară, un bondar, un vînticel. Atunci, o iau de la capăt, în speranța că voi obține un model mai bun, mai rezistent. Și, chiar dacă nu e așa, nu mă pot opri – ține de natura mea de păianjen. Intelectual.

32. Iată un cal, îngropat în zăpadă. Se opintește să tragă o căruță mult prea grea pentru picioarele-i firave. Vizitiul nemilos îl pleznește cu biciul peste ochi. Acei ochi care abia așteaptă să se închidă pentru totdeauna, în mormîntul alb. Cal și călăreț, taina sufletului nostru.

33. Poveștile pentru copii sînt cu pitici, poveștile pentru adulți sînt cu pitici în fundul gol. Mai ales dac-au fost și prim-miniștri.

34. În cadrul speciei umane, diviziunea vînători-culegători n-a dispărut niciodată. Primii au născocit riturile de trecere, regalitatea și armele, ultimii au domesticit plantele, animalele și timpul. Nomazi, vînătorii au creat drumurile, capcanele, limbajul. Sedentari, culegătorii au construit orașul, religia, muzica. Au existat și mezalianțe – astfel, negustorii mi se par un fel de culegători nomazi iar bancherii, un fel de vînători sedentari. Astăzi, cînd jocul s-a extins la nivel planetar, vînătorii poartă numele de globaliști iar culegătorii sînt cunoscuți drept ecologiști.

35. Cei care se întreabă cum se implică Biserica în social pot să se lămurească ușor, la Moși. Atunci, vor vedea că și cel mai modest lăcaș de rugăciune este neîncăpător în fața celor veniți să dea de pomană. Mesele au fost umplute cu pîine, colaci, colivă. Nu lipsește vinul. Mii de pachete, mai bogate sau mai modeste, vor fi date celor ce le cer. Astfel, indiferent de corupția unor ierarhi, de ipocrizia unor “credincioși” și de beteșugurile închipuite ale unor cerșetori, Biserica devine un imens mecanism de solidaritate și redistribuire a bunurilor. Cum se explică minunea? Prin puterea gîndului misterios că-i mulțumești pe cei morți, hrănindu-i pe cei vii.

36. Edmond About, literat și jurnalist francez, membru al Academiei, scria pe la 1850 un eseu necruțător despre Grecia, în care demonstra că acest stat nu putea să-și încaseze impozitele, trăind mai mult pe datorie. Asta, pentru că oamenii de-acolo n-aveau nici un fel de încredere în administrație, pe care-o vedeau ca pe un stăpîn nemilos, și-și făceau un titlu de glorie din a nu plăti. Mentalitate de înțeles, după sutele de ani de stăpînire turcească. În plus, nota About, într-o țară mică, în care toți oamenii se numesc “frați”, nimeni nu voia să se pună rău cu ceilalți, inclusiv portăreii. Pentru că guvernele trec, dar comunitatea rămîne. Și te poate vizita, într-o noapte întunecoasă, cu o bîtă în mînă!

37. Ca să limiteze pirateria, care lezează interesele marilor producători de muzică și film, tratatul ACTA instituie o supraveghere absurdă a internetului. Asta, în condițiile în care există o legislație destul de bine pusă la punct a drepturilor de autor. Se dovedește, în continuare, că drumul spre iadul virtual este pavat cu bune intenții.

38. Problema lui Hamlet – cum să te comporți într-un mediu atent supravegheat de puterea ilegitimă– se rezolvă prin adoptarea unei nebunii provocatoare, a unei nebunii cu tîlc. Nebunie, ca să ascundă adevăratele intenții justițiare, provocatoare, pentru ca, totuși, ele să se împlinească. Și ce poate fi mai provocator decît arta ? Nu-i de mirare că toate regimurile totalitare au cenzurat și au controlat mediul artistic.

39. Pentru fanaticii ideologiei neoconservatoare – intrarea României în Uniunea Europeană NU înseamnă că ne-am dorit un stat minimal, din care să se fi extirpat serviciile sociale! Din contră. Românii s-au uitat cu jind la Bătrîna Europă, admirînd sistemul de asigurări sociale german, stabilitatea locurilor de muncă din Austria, serviciile culturale publice din Franța, nivelul înalt al învățămîntului public din țările nordice. Ah, o să spuneți că sîntem prea săraci pentru așa ceva? Păi atunci lăsați-ne să ne gestionăm singuri viața, scăzînd la minimum impozitele și taxele, cum a făcut doamna Thatcher, în Marea Britanie, și abia după aia mai vorbim… Dar așa? Și cu TVA de 24%, și cu salarii tăiate, și cu serviciile publice în moarte clinică?

40. Casanova, în viziunea lui Andrei Codrescu – bătrîn, exilat în castelul contelui Waldstein, din Boemia, povestindu-și viața și lumea unei slujnice istețe. Și cum este lumea? Ca o femeie, deghizată într-un războinic, purtînd un penis fals. Cu farmec și curaj putem să-i înlăturăm masca, pentru a-i scoate la iveală frumusețea și bunătatea, care-i sînt adevărata natură.
Cristian Cocea