Web Analytics
scris joi, 10.05.2012

Ziua comunei Mozăceni a fost sărbătorită cu 3.000 de mici şi bere la discreţie

Sâmbăta trecută a fost sărbătoare mare în localitatea argeșeană Mozăceni, acolo unde primarul Lucian Cioran a înmânat diplome de excelență, diplome de gospodari fruntași ai comunei, a premiat cupluri fidele care au trecut de 50 de ani de căsnicie, a acordat titluri de cetățeni de onoare și a premiat bătrânii, cei mai vârstnici locuitori ai comunei Mozăceni. Sărbătoarea Mozăceniului a continuat cu o masă festivă la care au fost invitați toți locuitori localității, precum și numeroase personalități județene.

Ziua comunei Mozăceni a fost sărbătorită cu 3.000 de mici şi bere la discreţie

”Pe 5 mai 2012 a avut loc ziua comunei Mozăceni, ediția a V-a, ne-a spus primarul Lucian Cioran, prilej cu care am fost nespus de bucuros de prezența majorității locuitorilor comunei, dar și de prezența rudelor acestora care locuiesc în afara comunei, în țară și în străinătate. Nu au lipsit așadar fiii comunei și nici cei 10 veterani de război care mai sunt în viață. Eu am premiat anual cu titlul de cetățean de onoare pe fiii comunei Mozăceni și în special pe veteranii de război pentru că este foarte greu să treci prin două războaie mondiale. Astfel că și în acest an primii premiați au fost veteranii de război, care au fost urmați de personalitățile comunei, oameni care au făcut cu adevărat ceva în viață și aș menționa aici un coleg de-al meu de generație, pe dl inginer Mirea. De asemenea, a primit titlul de cetățean de onoare al comunei șefa Serviciului Pașapoarte Ilfov, dna Claudia Vasile, dar și fratele domniei sale, Nicolae Căpățână, care este directorul general al transportatorilor pe țară. La capitolul diplome de excelență aș menționa doamnele care au lucrat la Spitalul de Boli Cronice Mozăceni și care acum sunt pensionare. În total, am acordat 5 diplome de excelență, 12 diplome de gospodari fruntași ai comunei şi am premiat 8 cupluri fidele care au trecut de 50 de ani de căsnicie, 8 cetățeni de onoare și 6 bătrâni care sunt cei mai vârstnici locuitori ai comunei Mozăceni. Eu, a mai spus primarul Cioran, am invitat pe toți cei care iubesc comuna Mozăceni și nu am făcut nicio diferențiere politică. M-au onorat cu prezența dl Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș, dna Simona Bucura Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean, dl deputat Ion Burnei, dl senator Șerban Valeca, dl deputat Constantin Tămagă, dl Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu”, dl Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Județean, dl Sevastian Tudor, directorul Teatrului Davila și mulți colegi primari din localitățile învecinate și nu numai, printre care aș menționa Rociu, Teiu, Slobozia sau Negrași. După festivitatea de premiere a urmat o masă festivă pentru invitați, dar și pentru locuitorii comunei Mozăceni. Am pus la dispoziție 3.000 de mici și bere la discreție. Am avut pregătit un aperitiv și așa cum spuneam fripturi și mici, țuică tradițională, vin de casă și nelipsita bere”. M.I.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Cutremur la Câmpulung

În ziua de 19 Mai 2025 la ora 01:49:13 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA...

Ultimele articole

Cutremur la Câmpulung

În ziua de 19 Mai 2025 la ora 01:49:13 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...