Ce gest mai plin de recunoștință față de trecut și față de bunica Dobrița de la Sălătrucu, cea care a crescut trei generații, decât de a-i reface casa care a ars într-un incendiu nimicitor ce a mistuit, mai presus de costume populare vechi impletite din borangic și dragoste, icoane și mobilier, a distrus amintiri…?! Casa bunicii Dobrița, pe care a construit-o mai mult singură pentru că a rămas văduvă de tânără, cu două fetițe de cinci și șase ani, a ars cu totul, într-un incendiu devastator, la puțin timp după ce ea s-a ridicat la ceruri.
„Am fost la țară cu treabă, am mai muncit pe acolo și în acest weekend”, ne spune Cătălina, nepoata bunicii… mamă a cinci copiii și ea, deși nici nu a împlinit 39 de ani. Este încurajator să vezi cum o familie tânără se zbate să nu piardă trecutul, să îl reconstruiască din temelii, în condițiile în care sute, mii de case din țară se prăbușesc sub greutatea uitării după ce ultimele suflete care le-au locuit s-au stins, iar urmașii nu sunt interesați de ce a fost, nu au posibilități sau se războiesc pe mai nimic, iar între timp totul devine pământ… Familia Badea locuiește cu chirie, într-un bloc ANL din Curtea de Argeș, iar în weekend merg toți la Sălătrucu și pun umărul la treabă. Din casă au rămas doar pereții, dar, după ce au curățat totul, au reușit să facă fundația. După incendiu au fost multe promisiuni, dar puțin ajutor. Cătălina lucrează într-un magazin alimentar și soțul ei în construcții, dar un împrumut bancar i-ar îndatora prea mult în condițiile în care au cinci copii, între 19 și 5 ani. Deocamdată visează că le vor atrage atenția celor de la „Visuri la cheie”… Până atunci, luptă să și le împlinească singuri.
„Noi, cu ce ne-au ajutat vecinii, de pe la biserică, cu ce am mai avut, ne-am apucat de reconstrucție, și suntem cam la nivelul plăcii de jos”
„În decembrie s-a prăpădit bunica și, la trei săptămâni după, a fost incendiul. În 16 decembrie s-a prăpădit bunica și în 8 ianuarie a fost incendiul. În casă era mătușa, că avusesem parastasele, copiii mei au plecat pe 7 ianuarie, după parastasul de 3 săptămâni, și mătușa rămăsese să facă ordine. Tot ce știm, mătușa dormea și s-a trezit înecată de fum; s-a gândit că e de la sobă. În momentul în care a deschis ușile să iasă, a bufnit flacăra și incendiul s-a întețit alimentat de oxigen. Nu s-a mai putut face nimic, fiind foarte mult lemn. Au fost cinci mașini de pompieri. A ars tot, nu au rămas decât pereții. Au venit toate ca un amalgam, promisiunile au fost multe și doar au fost… Cei care au vrut să ne ajute au făcut-o tacit și faptic. Noi, cu ce ne-au ajutat vecinii, de pe la biserică, cu ce am mai avut, ne-am apucat de reconstrucție, și suntem cam la nivelul plăcii de jos”, spune Cătălina.
„Acolo am crescut cu toții!”
„Mergeam săptămânal acolo, era refugiul nostru. Am cinci copii care își petreceau acolo vacanțele… Mergeau acolo și stăteau cu mama, cu mătușa. Ne doream să păstrăm casa bunicii. Copiii, ca noi toți de altfel, eram foarte legați de casă. Acolo am crescut cu toții! Eu acolo am copilărit până m-a luat la școală, dar în fiecare weekend eram acolo și toți copiii mei, la fel. Aproape totul a fost făcut de bunica, rămasă văduvă cu mama, și cu mătușa - care aveau cam 5-6 ani când a murit bunicul. În casă erau și câteva costume populare lucrate de bunica în borangic. Am reușit și am mai recuperat ceva din costume, dar sunt deteriorate, prinse de foc, afumate, aș vrea să văd cum reușesc să le îmbunătățesc, că de recuperat definitiv cred că nu am nicio șansă. Sunt făcute de bunica în tinerețile ei, sunt pe borangic, sunt vechi… Erau și carpete… covoare, care nu mai sunt. Nu mai este aproape nimic!”, mai spune ea.
0 Comentarii