Web Analytics

articol scris vineri, 12 mai 2023

Viorel Tudose, sponsor principal la FC Argeş: „Ne-am bătut joc de campionat prin modul în care am făcut achiziţiile”

După egalul cu UTA de pe teren propriu, Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeș, a tras concluziile privind acest sezon ratat pentru echipa alb-violetă.

Omul de afaceri ne-a declarat: ”A fost un egal care păstrează speranțele. Era un meci pe care trebuia neapărat să nu-l pierdem pentru a rămâne în cărțile evitării locului direct retrogradabil și pentru a putea spera la baraj. Să zic așa, obiectivul a fost atins, dar, personal, nu sunt mulțumit, pentru că mi-am dorit și normal era să obținem o victorie ca să ieșim de pe acest loc blestemat ce duce direct în Liga a doua. Dar una este ce îți dorești, alta este ce poți. A fost un egal care ne păstrează în luptă. Dacă reușeam o victorie, totul depindea numai de noi, dar acum suntem și la mâna altora. Sper ca acest egal să ne țină în viață.

Depinde acum doar de noi, de cum ne organizăm jocul ca să evităm locul retrogradabil. Jocul nu m-a mulțumit, atitudinea unora dintre jucători nu m-a mulțumit, dar, ca să fac o comparație cu sezonul trecut, când am intrat în play-off, ne-am bătut joc de acest campionat, prin modul în care am făcut achizițiile în vară, prin modul în care le-am permis ambilor antrenori să facă aceste achiziții de jucători și prin modul în care am permis să se schimbe 17 sau 11 jucători. Gândiți-vă că noi în acest moment avem 35-36 de jucători pe care îi plătim, dar noi nu putem să folosim nici măcar 19-20. Adică, apelăm tot la copii și la Centrul nostru de juniori. Este frustrant când ai un buget atât de bun pentru Liga I, cum a avut FC Argeș anul acesta, când ai ajuns să plătești niște jucători care pur și simplu nu au nimic cu FC Argeș, care sfidează orice regulă de bun simț și de comportament! Ce să facem? Singura direcție în care trebuie să mergem este salvarea Argeșului și eu rămân ferm convins că vom reuși această salvare”.

Citește și Viorel Tudose, sponsor FC Argeş: „Nu pot să cred că, într-un an, fotbalişti ca Tofan, Turda, Şerban, Mezza Coli sau Garita au uitat fotbalul”

Citește și FC Argeș – Petrolul Ploiești, vineri, 19 mai, în ultima etapă din play-out

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Grevă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD ies în stradă: ce îi nemulțumește

Angajații BRD Groupe Société Générale, reprezentați de Sindicatul Impact, vor declanșa joi, 13 august, o grevă de avertisment. Protestul este […] Citește!

David Popovici, start perfect la Europenele de la Paris! Cel mai bun timp din serii la 100 m liber

David Popovici a început în forță Campionatele Europene de înot de la Paris. Românul s-a calificat fără emoții în semifinalele […] Citește!

Video. Elicopter SMURD pentru doi tineri aflați în vârful Viștea Mare

Doi tineri cu vârste de 18 și, respectiv, 21 ani, aflați în vârful Viștea Mare din Masivul Făgăraș, au cerut […] Citește!

Legenda care poate ucide: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

„Ce ați făcut, băi? Ne-ați făcut de râsul lumii! Să ne știe o țară întreagă de proști!”, tună primarul în […] Citește!

poenari

Cetatea Poenari, vizitată doar în grupuri de 15-20 de persoane după apariția unui urs în zonă

Turiștii care vor să viziteze Cetatea Poenari trebuie să respecte, începând de marți, noi reguli de acces. Autoritățile din Argeș […] Citește!

Forumul de la Neptun al CCIR. Apel către clasa politică pentru dialog, responsabilitate și reconstrucția economică a României

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) organizează săptămâna viitoare, în perioada 11-12 august, la Centrul Internațional de Conferințe […] Citește!

Ținuți în case și departe de ferestre: vizita lui Vladimir Putin într-un oraș din Rusia, însoțită de restricții pentru locuitori

Locuitorilor celui de-al treilea oraș ca mărime din Rusia li s-a cerut să rămână în case, să se țină departe […] Citește!

Pitești: Depistat de polițiști fără RCA și ITP… de două ori în câteva ore

Conducător auto tras la răspundere pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul rutier! La data de 10 august a.c., în […] Citește!

Noua formă a legii salarizării înseamnă creșteri la peste 75% din angajații din sănătate și o nouă grilă de salarizare în educație

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, marți, într-o intervenție telefonică la Digi24, că noua formă a legii salarizării […] Citește!

Radu Miruţă: În acest an se vor da în circulaţie până la 100 km de autostradă, cel mai mare număr de kilometri de pe Autostrada Transilvania

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a declarat, marţi, la inaugurarea lotului Zimbor-Poarta Sălajului din A3, că în acest an […] Citește!

România notifică Bruxelles-ul privind riscul închiderii Unității 2 de la Cernavodă

România a notificat oficial Comisia Europeană că a trecut de la nivelul de avertizare timpurie la cel de „situație de […] Citește!

Mioveni: Femeie la volan… Rula cu viteza de 122 km/h

Femeie de 54 de ani, depistată conducând cu viteză peste limita legală admisă! La data de 10 august a.c., polițiștii […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

dan-andronic-editorial

Am înfrânt! România nu a primit un certificat de sănătate, ci unul de handicap economic

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete