# Convorbiri neconvenţionale cu poetul George Baciu

# De-ai fi apucat pe această cale, altul ar fi azi George Baciu? Ploaie de premii literare? Cronici care să te ridice în slăvi? Porţile Academiei? Drumul spre Nobel? Ai de gând să încerci aceste variante?
– Chiar dacă aș fi apucat pe această cale nu s-ar fi întâmplat mare lucru, fiindcă mama mi-a spus că cine este ales de destin pentru o anume treabă va reuşi cu trudă proprie, nu cu alte mijloace. Chiar să fie nevoie de „pile” și în lumea cuvintelor scrise? Dacă-i așa, nu am progresat deloc spiritual, uman, moral. De când e lumea și pământul grâul s-a separat de neghină. Trebuie ca și în cultura română să se producă acest fenomen, fiindcă sunt mulți scriitori care „locuiesc”, la fel ca mine, în România Tainică, România spiritual, cea care are grijă de spiritualitatea românească.
Că munţii se văd limpede în adevăratele lor dimensiuni de oriunde, în zilele senine, cu ochiul liber, este o certitudine. Dar nu şi pentru cei care se uită prin cioburi afumate sau prin lentile de contact care schimbă culorile şi deformează proporţiile. Însă paguba este a lor.
Socrate a spus cândva că cel mai rău viciu al oamenilor este ignoranța. Azi avem de-a face cu un astfel de viciu stimulat de incultură și lipsa de educație. Pe majoritatea oamenilor n-o interesează partea estetică, apolinică a vieții care impune o scală de valori ce definesc identitatea neamului românesc. Este iubitoare a trăsăturilor dionisiace care pun accentul pe pasiuni, pe plăcerile de moment. În acest caz nu suntem atenți la actul de cultură, nu mai citim, nu mai avem timp să reflectăm asupra spiritului, deci nu e pagubă, ci o acțiune care duce treptat la pierderea umanului din noi, a sensibilității, a specificului de ființă rațională. De cele mai multe ori înlocuim valorile cu staruri de moment, fiindcă nu suntem apți să descifrăm calitativ valoarea. Suntem consumatori de surogate, fiindcă suntem incapabili să prețuim valorile.
# Dar cum se vede restul lumii, privită de acolo, de sus, de pe ţancul munţilor? Cum se arată viaţa literară, de pildă la Bucureşti, în oglinda făpturii scriitorului Baciu. În capitală şi în ţară? La Iaşi, la Timişoara, la Craiova, la Sibiu, la Constanţa?
– Viața literară din marile centre urbane încă există, dar cred că îmbracă două forme: viața literară cu semnificație valorică și viața literară cu tentă de kitsch care, din păcate, e mai viguroasă. Echilibrul însă îl fac oamenii de cultură aparținători României Tainice, acolo unde creația este în fapt o mărturisire a sufletului.
# Dar mai pe aici, mai pe aproape, în arealul literar în care te afli şi tu, la Piteşti, la Curtea de Argeş, la Câmpulung, la Mioveni, la Târgovişte, la Vâlcea? Îi cunoşti, îi citeşti, cum îi găseşti pe academicianul Gheorghe Păun, pe scriitorul Calinic Argeşeanul ÎPS Arhiepiscopul, pe Mircea Bârsilă, pe Alexandru Mărchidan, pe Augustin Doman, pe Denisa Popescu, pe Cristina Onofre, pe Oana Mujea Stoica, pe Allora Albulescu Şerp, pe Magda Grigore, pe Mona Vâlceanu…
– Îi citesc, îi admir, îi simt, pe unii mai mult, pe alții mai puțin. Sunt truditori pe ogorul culturii, au în ei frumosul, logosul creației. Am învățat câte ceva de la fiecare…