Web Analytics
scris joi, 09.11.2023

Urmuz – muzică şi literatură

Vineri, 10 noiembrie, de la ora 13.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București, va avea loc un nou eveniment organizat de către omul-instituție, academicianul Gheorghe Păun, în cadrul Anului Urmuz. Va fi ceva cu totul inedit, dovadă că acad. Păun a făcut și va face orice pentru revelarea personalității complexe a lui Urmuz.
Evenimentul se numește „Urmuz – muzică și literatură” și va scoate la lumină, în premieră, o nouă dimensiune a marelui scriitor născut la Curtea de Argeș.
În primul rând, vor prezenta viața și opera celui care se sinucidea acum 100 de ani Luminița Corneanu, critic literar, acad. Gheorghe Păun și Paul Cernat, critic literar.

Urmuz – muzică şi literatură

În program: Urmuz – fragment din Sonata nr. 2 pentru pian, Laura Manolache: „Plecarea”/„Die Abreise” (2009); text Urmuz, varianta pentru voce și pian, Violeta Dinescu: „Cronicari. Vuza Canon” (2023); text: Urmuz, pentru voci și instrumente (premieră absolută a variantei în trei părți), Laurențiu Beldean: „Stupoare II. Hoquetus on a Vuza Canon”; text: Urmuz, pentru trei soprane, două altiste, bariton, percuționist, doi „performeri ezitanți”, un spectator slav și sunete electroacustice (premieră absolută), cu participarea extraordinară a Ansamblului „Klantar-Kommentar” și a flautistului Ion Bogdan Ștefănescu.
Urmuz – muzician? Da! Să sperăm că acad. Păun va repeta acest spectacol și la Pitești sau la Curtea de Argeș. Merită!

Citește și Tatuajele – o nebunie ilustrată de dr. Viorel Pătraşcu în volumul „Patimă şi motorină”

Citește și Semnal editorial la Piteşti. „Ghidul spectatorului de teatru”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *