Web Analytics

Unde rata de vaccinare e mai mare de 60%, încep școlile și grădinițele în format fizic

de | 5.11.2021 21:23 | Cultură, Actualitate, Politica si Administratie

 

Rata de vaccinare de peste 60% există în 54% din școlile și grădinițele din învățământul de stat și privat

Școala și grădinița încep, luni, pentru toți copiii, iar orele se vor ține fizic acolo unde rata de vaccinare e mai mare de 60%, a declarat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a spus că, potrivit situației de săptămâna trecută, rata de vaccinare de peste 60% există în 54% din școlile și grădinițele din învățământul de stat și privat.

Citește și:Dramă fără margini în familia elevei moarte la liceul din Costeşti / Părinţii nu-şi revin şi merg la cimitir să dea la o parte ţărâna de pe mormântul fetiţei

Peste 70% din personal e vaccinat – profesori, învățători, personal nedidactic și didactic auxiliar. Personalul didactic are rata de vaccinare mai mare decât cel nedidactic. Rata de vaccinare cea mai mare e la liceu.

Potrivit datelor de până acum, 1,8 milioane de elevi și copii se vor putea întoarce fizic la școală și grădiniță luni.

În sistemul de învățământ e disponibilă rata de vaccinare din fiecare școală și grădiniță, nu se mai întâlnește acest lucru în niciun domeniu.

În București rata de vaccinare din învățământ e de aproape 80%. 69% din scoli aveau rata de vaccinare peste 60%.

În Ilfov, Cluj, Constanta – rata de vaccinare e apreciată ca fiind mare. Sunt doar 12 județe în care media e sub 60%”, a explicat ministrul Educației. Este o situație în dinamică, a afirmat ministrul Cîmpeanu.

În ședințele de azi se va actualiza această rată de vaccinare, în unele situații a crescut. Situația va fi actualizată săptămânal, vineri va fi ziua de referință din perspectiva ratei de vaccinare la fiecare unitate de învățământ. Când se va depăși rata de vaccinare de 60%, se va intra la ore cu prezență fizică.

Rata de vaccinare va fi disponibilă pe site-ul fiecărui inspectorat școlar.

Citește și: A fost incendiată maşina Codruţei Mercea, achitată în dosarul „Podul Căteasca”, fost director în CJ Argeș

Excepția de la regula anunțată de Sorin Cîmpeanu este că, acolo unde sunt profesori în carantină sau infectați sau unde sunt probleme de infrastructură, școala poate face cerere pentru ore online chiar dacă are rata de vaccinare peste 60%.

Toate aceste măsuri vor fi incluse într-un ordin semnat de miniștrii Educației și al Sănătății, după ce sunt discutate azi de CNSU. Ordinul va fi semnat și trimis vineri la Monitorul Oficial, astfel încât fiecare grădiniță și școală să ia decizia cum reia orele.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii