Web Analytics

Un veteran de război din Topoloveni a făcut 100 de ani și a fost vizitat de primar 

de | 19.03.2022 14:22 | Actualitate, Cultură

Azi, 19 martie, un veteran de război din Topoloveni, domnul Gheorghe Brătoiu, a împlinit 100 de ani de viață.

Primarul Gheorghiță Boțârcă, însoțit de preotul Dan Pavel de la catedrala Sf. Gheorghe din oraș, l-a vizitat pe senior la el în apartament și i-a oferit un tort personalizat și o diplomă  de excelență.

Domnul Brătoiu i-a povestit primarului că a luptat în al doilea război mondial, ca cercetaș, pe frontul de la Odesa împotriva rușilor, iar după întoarcerea armelor a fost trimis pe fronturile din Ungaria și Slovacia împotriva nemților. A fost decorat de Antonescu, iar când au venit comunistii la putere i s-a retras decorația pentru că ar fi luptat împotriva rușilor.
Domnul Brătoiu trăiește dintr-o pensie de 1700 lei, plus îndemnizația  de veteran și locuiește la una dintre fiice, în Topoloveni.  

E lucid, e pe picioare, are multe de povestit și împărtășit și n-a fost bolnav grav niciodată. În civilie a lucrat ca sculptor în marmură și a dus o viață foarte echilibrată. 

 La mulți ani!                                                                 Gabriel Grigore

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *