Web Analytics

articol scris miercuri, 07 ianuarie 2026

Un tânăr a stat blocat 48 de ore într-un canal până trecătorii i-au auzit țipetele

Un incident cutremurător a avut loc în Sectorul 5 al Capitalei, unde un tânăr de 21 de ani a fost descoperit după ce a rămas captiv, timp de aproape 48 de ore, într-un canal adânc de aproximativ patru metri. Doi trecători au auzit strigăte disperate și au alertat autoritățile.

Potrivit informațiilor, bărbatul, care nu avea o locuință, a încercat să se protejeze de vremea rece și ploioasă căutând adăpost într-o conductă aflată în zona intersecției străzilor Cladova și Pieptănari. În momentul în care a intrat în tubul de acces, structura s-a deteriorat, iar acesta a căzut în gol, ajungând în interiorul canalului de termoficare.

Citește și: Scandal la Spitalul Județean Constanța. Un bărbat acuză că fratele său, cu anevrism, a fost ţinut fără neurochirurg şi fără medic curant

Tânărul a strigat după ajutor 2 zile, însă apelurile sale nu au fost auzite până când, întâmplător, doi oameni care treceau prin zonă au sesizat zgomotele venite din subteran. Aceștia au anunțat imediat Secția 18 de Poliție, declanșând intervenția de urgență.

După operațiunea de salvare, tânărul a fost adus la suprafață conștient, însă într-o stare fizică precară. Medicii au decis transportarea sa de urgență la spital, pentru evaluare și tratament de specialitate.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sorin Grindeanu anunță o reformă de mare amploare: Comasări de instituții și reforma administrației publice locale

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus că în două săptămâni va fi pregătit proiectul privitor la comasările de instituții, agenții […] Citește!

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări 

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un […] Citește!

Sorin Grindeanu: „Anul viitor trebuie să crească pensiile. Este obligatoriu”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că pensiile trebuie să crească anul viitor, susținând că indexarea este „obligatorie” și […] Citește!

Facturi mai mici la energie? Ministrul Energiei anunță variantele de sprijin 

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat luni că Guvernul analizează mai multe scenarii pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili în fața facturilor […] Citește!

Părinţii a trei copii minori, reţinuţi sub acuzaţiile de viol, corupere sexuală şi violenţă în familie

Părinţii a trei copii minori au fost reţinuţi, luni, fiind acuzaţi de mai multe infracţiuni, între care viol asupra unui […] Citește!

Ministrul PSD al Muncii anunță că va crește salariile demnitarilor prin legea salarizării bugetarilor

Ministrul PSD al Muncii, Florin Manole, a anunțat duminică la Antena 3 că guvernul PSD-Nicușor Dan va crește anul viitor […] Citește!

Patru români, acuzați că exploatau femei în Marea Britanie. Cum a fost descoperită rețeaua de prostituție

O rețea de prostituție care ar fi exploatat femei din România în mai multe localități din Marea Britanie a fost […] Citește!

Polițist în stare gravă după ce s-a împușcat cu arma din dotare. Cum a ajuns pistolul la el, deși avea interdicție

Un polițist în vârstă de 25 de ani, din județul Dolj, a ajuns în stare gravă la spital după ce […] Citește!

Pitești. Orchestra CEMAN, la Filarmonică. Intrarea este liberă

Marți, 2 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, la Filarmonica Pitești are loc concertul Orchestrei CEMAN, cu ocazia turneului internațional […] Citește!

Mioveni. Spectacol pentru copii, la Centrul Cultural

Marți, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, are loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni producția „Fata […] Citește!

Publitrans angajează inginer. Condiții de participare la concursul din 9 noiembrie

PUBLITRANS 2000 S.A. organizează, în data de 9 noiembrie 2026, concurs pentru ocuparea unui post de INGINER. Condiții de participare: […] Citește!

Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027: Au apărut modelele oficiale de subiecte. Ce trebuie să știe elevii și când încep examenele

Elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027 au la dispoziție primele modele oficiale de subiecte pentru […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete