Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre problemele descoperite se numără plăți efectuate în continuare către persoane decedate și pensii de urmaș acordate unor beneficiari care nu mai îndeplineau cerințele legale. Raportul a indicat și posibile erori în recalcularea a aproximativ 2,2 milioane de pensii, însă ministrul susține că această cifră nu reprezintă numărul dosarelor confirmate ca fiind greșite.
Florin Manole a declarat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că erorile identificate în sistemul public de pensii vor fi verificate și remediate.
Precizările ministrului vin după publicarea, în septembrie, a unui raport al Curții de Conturi care a semnalat nereguli în procesul de recalculare a pensiilor.
Potrivit documentului, aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost recalculate incorect. Auditorii au identificat, de asemenea, situații în care persoanele decedate figurau în continuare ca beneficiare ale unor plăți, precum și cazuri în care pensiile de urmaș au fost acordate fără ca beneficiarii să mai îndeplinească prevederile legale.
Ministrul Muncii a explicat că datele prezentate public au rezultat din verificarea unui eșantion de dosare, ale cărui rezultate au fost ulterior extrapolate.
Florin Manole a insistat că această metodă nu permite concluzia că milioane de pensii au fost calculate incorect. Totodată, a anunțat că noua conducere a Casei Naționale de Pensii Publice va trebui să clarifice situația.




























0 Comentarii