Un român de 23 de ani, crescut în Anglia, a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare pentru presupus spionaj în favoarea Ucrainei. Familia susține că tânărul a ajuns în regiune după ce s-a îndrăgostit de o femeie cunoscută online, care l-ar fi atras într-o situație periculoasă.
Potrivit unei investigații Reuters, imaginile publicate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), prezentate drept înregistrarea arestării sale, ridică semne de întrebare. Analiza imaginilor și a documentelor judiciare sugerează că tânărul se afla deja de câteva luni în detenție în momentul filmării. Autoritățile ruse nu au explicat de ce au publicat înregistrarea ca și cum ar fi surprins arestarea, deși tânărul fusese reținut anterior.
Familia spune că tânărul a fost atras în regiune de o relație online
La sfârșitul anului 2023, Kercso locuia în Reading, la vest de Londra, și lucra pentru o companie de reciclare a echipamentelor electronice. În acea perioadă, a cunoscut pe internet o femeie pe nume Valeria, originară din Abhazia, regiune separatistă din Georgia.
În august 2024, tânărul a călătorit prin Turcia pentru a se întâlni cu aceasta. Potrivit relatărilor transmise familiei, cei doi s-au întâlnit în Soci, în sudul Rusiei, apoi au ajuns în Abhazia, unde românul a rămas în toamna acelui an.
Mama sa, Julia Kercso, a declarat că relația s-a deteriorat după ce fiul ei a rămas fără bani și că acesta le-ar fi spus rudelor că intenționează să se întoarcă acasă. „I-am spus să nu se ducă acolo pentru că este foarte periculos, pentru că acolo este război. Dar el nu m-a ascultat niciodată”, a povestit femeia.
Ulterior, potrivit scrisorilor trimise familiei, tânărul a fost arestat și transferat în Rusia. Acesta a susținut că a fost bătut, torturat și ținut în izolare după reținere. Reuters precizează că nu a putut verifica independent aceste acuzații.
Acuzațiile de spionaj, respinse de tânărul român
FSB susține că, în vara anului 2024, Kercso ar fi transmis serviciilor de informații ucrainene coordonatele unor sisteme rusești de apărare antiaeriană din Soci. Serviciul rus a publicat și o înregistrare în care tânărul pare să recunoască faptele imputate.
Românul afirmă însă că declarația a fost obținută prin constrângere și respinge acuzațiile de spionaj. „Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, mi-au furat viața fără niciun motiv și au inventat totul”, a scris acesta, potrivit Reuters. Tânărul a declarat că regretă că a mers în regiune și că speră să se întoarcă acasă. El intenționează să conteste condamnarea de 15 ani de închisoare.




























0 Comentarii