Web Analytics
scris duminică, 02.11.2025

Un polițist s-a urcat beat la volan și a lovit o mașină în care se aflau 3 femei

Un polițist de 21 de ani din cadrul IPJ Constanța este cercetat după ce a lovit o mașină în care se aflau trei femei, a părăsit locul accidentului și a fost depistat ulterior cu o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Două dintre victime au fost rănite ușor, informează Mediafax.

Un polițist s-a urcat beat la volan și a lovit o mașină în care se aflau 3 femei

Citește și Avem documentele, vi le prezentăm! Când deja era haos pe trasee, Consiliul Judeţean a plătit în august 2025 un alt studiu de trafic prin care să fie corectat cel din 2021, din pandemie

Accidentul s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 07.00, la intersecția dintre bulevardul Mamaia și strada I.G. Duca, în municipiul Constanța.

Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați că un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani a lovit o altă mașină în care se aflau trei femei.

După impact, șoferul a părăsit locul accidentului, însă s-a prezentat la scurt timp la sediul Poliției Rutiere.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

Două dintre femeile aflate în autoturismul lovit au fost rănite ușor și au primit îngrijiri medicale.

Verificările au arătat că tânărul este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită