Împreună cu președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, administratorul public Cristian Puiu, deputatul Remus Mihalcea și reprezentanții constructorului, primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, a efectuat vineri, 31 iulie, o vizită de lucru pe șantierul din Ștefănești unde vor fi construite locuințe de serviciu destinate cadrelor medicale.
„Proiectul Consiliului Județean, finanțat cu sprijinul ANL, are ca obiectiv atragerea și menținerea personalului medical în județ, oferindu-le condiții mai bune de locuit și contribuind, astfel, la creșterea calității serviciilor medicale de care vor beneficia toți cetățenii, inclusiv cei din orașul Ștefănești.
Mulțumesc Consiliului Județean Argeș și tuturor celor implicați în implementarea acestui proiect important pentru județul nostru și vă asigurăm că, în calitate de administratie publică locală, vom face tot ceea ce ține de competența noastră pentru realizarea acestuia” - a transmis primarul Nicolae Velcea pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Locuințe de serviciu pentru medici, în Ștefănești. Prima vizită pe șantier






























0 Comentarii