Web Analytics

articol scris vineri, 30 octombrie 2026

VIDEO. Munte de deșeuri auto, descoperit la Pitești

605 tone de deșeuri și ulei uzat, descoperite în urma unui control al polițiștilor argeșeni. Joi, 29 octombrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au efectuat un control la două amplasamente din municipiul Pitești, utilizate de o persoană fizică neautorizată pentru efectuarea de operațiuni de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.

Polițiștii au descoperit aproximativ 605 tone de deșeuri (caroserii, componente auto, mase plastice, tapițerii, blocuri motor, cutii de viteze) și 150 de litri de ulei uzat, pentru care administratorul nu ar fi luat măsura eliminării printr-un operator autorizat.

Cantitatea de deșeuri a fost indisponibilizată, dar a rămas în custodia persoanei fizice care trebuie să ia acum măsuri pentru eliminarea acestora prin intermediul unor societăți autorizate.

Administratorul s-a ales cu dosar penal pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri și eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.

Acțiunea polițiștilor a avut loc în baza planului Deșeuri 2026.

Citește și Controale la firme de dezmembrări auto din Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tragedie în Sibiu. Cei doi copii de doi și patru ani, morți din cauza unui incendiu provocat de un reșou

Un simplu reșou electric este motivul provocării incendiului de miercuri, 28 octombrie 2026, în care cei 2 frați, în vârstă […] Citește!

VIDEO. Munte de deșeuri auto, descoperit la Pitești

605 tone de deșeuri și ulei uzat, descoperite în urma unui control al polițiștilor argeșeni. Joi, 29 octombrie, polițiștii Serviciului […] Citește!

Controale la firme de dezmembrări auto din Argeș

Aproximativ 660 de tone de deșeuri și peste 850 de litri de ulei uzat au fost descoperite de polițiștii din […] Citește!

Autorităţile din Grecia au arestat trei suspecţi în cazul unei explozii care a ucis şase persoane la Atena

Vineri, 30 octombrie 2026, autoritățile elene au anunțat că au arestat doi greci şi un albanez, care ar fi fost […] Citește!

Soluția discretă care combate durerea de spate

Durerile de spate apar fără avertisment și, de cele mai multe ori, exact când nu ai timp de repaus. Plasturii […] Citește!

Zece școli publice pot obține finanțări pentru proiecte de mediu dezvoltate de elevi

Teach for Romania lansează cea de-a treia ediție a concursului de proiecte de mediu „Școala mea Verde” în cadrul căruia […] Citește!

Argeș. 18 cartușe cu țigări netimbrate, găsite într-o mașină. Amenda l-a ars la buzunare

Joi, 29 octombrie, polițiștii din Domnești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Budeasa, […] Citește!

Tragedie în Turcia. Doi morţi în urma alunecărilor de teren produse de ploile abundente

Joi, 29 octombrie 2026, o alunecare de teren declanșată de ploile abundente din ultima perioadă a adus la prăbușirea unei […] Citește!

Pitești – Târgul de Crăciun începe pe 26 noiembrie

Târgul de Crăciun va avea loc anul acesta la Pitești în perioada 26 noiembrie – 8 ianuarie 2027, zona centrală […] Citește!

Patru morţi și unsprezece răniți în urma prăbuşirii elicopterului militar italian în Bosnia

Joi, 29 octombrie 2026, patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina au murit, iar alți 11 au […] Citește!

Studenții din Serbia cer să cadă cei de la guvernare pe capete. Ce s-a întâmplat în urma alegerilor

Joi, 29 octombrie 2026, studenții serbieni au cerut demisia responsabililor unor agenţii guvernamentale, printre care se numără și șefii poliției […] Citește!

Trei tâlhari mascați au dat o lovitură la Bascov. Poliția e pe urmele lor

Joi, 29 octombrie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a fost sesizat că trei persoane, cu fețele acoperite, ar fi pătruns […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!