Un copil de 2 ani a murit, vineri seară, după un incident petrecut pe un tobogan gonflabil, la Zilele Oraşului Satu Mare. Autorităţile nu au transmis încă informaţii oficiale cu privire la ce s-a întâmplat, dar Primăria Satu Mare a luat decizia de a opri toate caruselele şi locurile de joacă din locaţiile dedicate evenimentului.

Citește și: Președintele CS Câmpina, reținut după acuzații de agresiune sexuală asupra unei minore de 12 ani
”La data de 29 mai a.c., în jurul orei 23:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un minor de 2 ani, din localitatea Micula, aflat împreună cu părinţii la spaţiul de joacă amenajat în Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, ar fi suferit o cădere în timp ce urca pe un tobogan gonflabil. Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, însă a fost declarat decesul”, transmis, sâmbătă, IPJ Satu Mare.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.
”În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au mai transmis poliţiştii.



0 Comentarii