Dani Coman a reacționat imediat după victoria obținută de FC Argeș cu Petrolul,
Dani Coman, președintele celor de la FC Argeș, a intrat în direct la câteva minute după victoria obținută de echipa sa în meciul cu Petrolul Ploiești. Oficialul clubului din Trivale a anunțat că Ricardo Matos, eliminat în partida de la Mioveni, va primi o amendă. Mai mult, acesta a vorbit și despre transferurile cerute de Bogdan Andone.
Ricardo Matos a fost eliminat în finalul primei reprize din duelul dintre FC Argeș și Petrolul. Atacantul portughez a fost trimis la vestiare după ce l-a lovit cu cotul pe Paul Papp. Dani Coman a anunțat că fotbalistul nu va scăpa de amendă, chiar dacă și-a recunoscut vina.
„E roșu clar, nu avea voie să facă astfel de chestii. Cred că a fost roșu fără discuție, îl lovește fără intenție. Chiar dacă nu în zona feței, cum s-a prefăcut Papp. Unii fotbaliști trăiesc doar din asta. Da, o să fie amendat Matos. Și eu mi-am plătit amenda singur când am fost suspendat. O să-i stabilesc amenda zilele următoare, așa e la FC Argeș. Nu mă interesează dacă și-a recunoscut vina. Nu trebuia să facă asta”, a declarat Dani Coman, la Digi Sport.


























0 Comentarii