Fenomenul Pitești! „Un an şi şapte luni, până la majorat, m-au ţinut singură în celulă. E cumplit să fii singur în închisoare!”

de | 5.08.2022 10:40 | Actualitate, Cultură, Dezvăluiri, Home, Politica si Administratie

Nina Moica – mărturii din calvarul trăit, de la 15 ani, în puşcăriile comuniste

O supravieţuitoare a închisorilor politice din România, doamna Nina Moica, a vorbit la finalul Taberei de Vară „Fenomenul Pitești” despre experiența detenției din perioada comunistă, despre cum a reușit o adolescentă arestată la 15 ani să reziste în închisoare și despre viața de după eliberare. Mărturia sa referitoare la acest calvar, făcută zilele trecute chiar la fosta Închisoare Pitești, a cutremurat întreaga asistență prezentă la evenimentul organizat impecabil de Maria Axinte, fondatoare a Memorialului „Închisoarea Pitești”.
Nina Moica s-a născut pe 21 octombrie 1943 și a fost arestată în 1959, la doar 15 ani și șapte luni, chiar de la balul de final de an şcolar. A fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru că activa într-o organizație anticomunistă împreună cu alți elevi – Uniunea Tineretului Liber din România. A trecut prin mai multe închisori, în condiții dificil de îndurat chiar şi pentru adulți, şi a fost eliberată după cinci ani, în 1964, în urma unui decret general de eliberare a deținuților politici. Îi dăm cuvântul…

Citește și Calinic, în vizită pe şantierul bisericii de la Închisoarea Piteşti

„Tata a încărunțit în timpul anchetei”

„… Noi, fetele, eu și o colegă, nici n-am apucat să facem mare lucru; scriam niște scrisori… Băieții, însă, s-au hotărât să fure niște arme și să fugă cu ele în munți. Au fost prinși, anchetați și toți care aveau legătură cu ei – arestați. Pe mine m-au luat de la balul de sfârșit de clasa a IX-a. Făceam parte dintr-un lot de elevi, 19 la număr, după cum am văzut apoi în boxă. Traseul a început cu anchetă – Securitate Reghin, Securitate Târgu Mureș – apoi procesul, pe 11 septembrie. Aveam un avocat numit din oficiu, care n-a spus decât atât: «Să se țină cont că e minoră». Șeful de lot a luat 25 de ani. Eu – 20, colega mea – 20, tatăl meu – 20! Despre tatăl meu am aflat în timpul anchetei de la Securitatea din Târgu Mureș; i-am auzit tusea și mi-am dat seama că e și el arestat. Din cauza șocului, de atunci și până la proces nu am mai ținut minte nimic. Tata a încărunțit în timpul anchetei. La Tribunal a spus că nu recunoaște nimic din ce a declarat la anchetă, fiindcă s-a aflat sub influența bătăilor.”

Citește și Biserica de la Închisoarea Piteşti, subiect de presă în Europa

Traseul prin pușcării

„A urmat traseul prin pușcării: de la Târgu Mureș m-au dus la Jilava, unde am stat patru-cinci luni, apoi Botoșani, Jilava, Arad, Oradea. (…) La Botoșani, o gardiancă mai cumsecade a deschis la un moment dat vizeta și mi-a spus că, minoră fiind, am niște drepturi. Să ies la raport. Am ieșit. După un timp, am primit dreptul să trimit o carte poștală; i-am scris mamei să-mi aducă un pachet cu alimente și ceva de îmbrăcat. A venit… Un an și șapte luni, până la împlinirea majoratului, m-au ținut singură în celulă. E cumplit să fii singur în închisoare! Să nu ai o carte, un creion…
Gardiencele de la Jilava erau extrem de severe cu noi. Era frig; foame și umilință cât cuprinde… Eram urmăriți tot timpul prin vizetă. Se dormea cu lumina aprinsă; ne legam cu batista la ochi, ca să putem adormi. În rest, totul era în viteză. Cu tineta, la spălător, la toaletă; foarte repede. «Mișcă, bandito!» – așa îmi spuneau. E jenant de povestit. Vă dați seama, unii sufereau de constipație, de hemoroizi; nu-și puteau rezolva problemele fiziologice în câteva minute la toaletă. Așa te îmbolnăveai. Cu femeile era și mai complicat…”

„Ne puneau să sărim ca broasca, dezbrăcați…”

„…După evenimentele din Cuba, cu criza rachetelor, în ‚62, eram la Arad, munceam deja la ateliere, când, într-o noapte, ne-au scos afară cu bocceluțele şi ne-au urcat în niște camioane, cu militari care țineau armele îndreptate spre noi. Ne-au dus la Oradea, în închisoarea veche, în celular.
(…) Perchezițiile erau altă teroare. Ne scoteau pe hol, ne dezbrăcau complet, ne controlau corporal. Umilință de nedescris! Vă pot da amănunte, dar e jenant; uneori ne puneau să sărim ca broasca… Era control și în celulă, la salteaua de paie. În urmă rămâneau mizerie, praf, trebuia să faci curățenie…
Mâncarea? Depindea de penitenciar. Cartofi deshidratați, arpacaș, varză murată, fasole neagră – cam asta ni se dădea. Dimineața, dacă nu mergeai la muncă, primeai o cafea neagră – nu știu din ce era făcută – și o felie de pâine. Dacă plecai la muncă, aveai în plus o ciorbă, în care pluteau două-trei boabe de fasole. Seara, o felie de pâine sau un turtoi făcut din resturi adunate, ori un calup de mămăligă.”

Citește și Poloneze și românce care au schimbat lumea, într-o expoziție organizată la Memorialul Închisoarea Pitești

„Mama, fără serviciu și dată afară din casă!”

„Când am stat singură în celulă, salvarea mea a fost că îmi făceam vise; și parcă eram acolo. Dar nu s-a întâmplat nimic din ce am visat. Cred că am avut o fire optimistă. Mereu am sperat. O colegă (Monica Pillat – n.n.) m-a întrebat cât cred că o să stăm închise. I-am răspuns: cinci ani. Și am stat cinci ani și opt zile! La Revoluție m-am bucurat ca o proastă. Am zis că se schimbă lumea. Nu s-a schimbat. Nu mai sunt ei, sunt copiii lor…
Familia mea a fost distrusă. Ce a pățit mama am aflat după eliberare. Nu i-au dat serviciu, a fost dată afară din locuință. A trebuit să divorțeze, ca să primească un post de muncitoare într-o fabrică. A fost o situație complicată” –
a spus Nina Moica.

„Prim-ministrul şi-a bătut, practic, joc de noi!”

La evenimentul de la Închisoarea Pitești, alături de Nina Moica s-a aflat și Sergiu Rizescu, președinte interimar al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. Domnia Sa a vorbit, la rându-i, despre anchetele, bătăile și umilințele pe care le-a îndurat în închsori, dar și despre modul în care autoritățile din vremea respectivă au încercat să-l racoleze sub numele de cod „Costescu”. „Cu toate insistențele, recrutarea a eșuat. Eu atunci m-am eliberat. Celula mea nu mai avea gratii” – a declarat foarte sugestiv dl. Rizescu.

Citește și Dumitru Bordeianu, în închisoarea de la Piteşti

Un muzeu al ororilor comunismului?

Un fapt, însă, l-a scandalizat pe dl. Rizescu. Miercurea trecută a avut programată o întâlnire cu premierul României. „Stabilisem să ne întâlnim cu domnul Ciucă între orele 13-14. Numai că în locul lui au venit șeful lui de cabinet și două tinere. Ne-am ridicat și am plecat. Domnul premier a pierdut o chestie care l-ar fi onorat. Venisem să îi propunem să facă la Jilava un muzeu cu ororile comunismului, în contrapartidă cu Muzeul Holocaustului”, a spus domnul Rizescu. Șeful AFDPR se dusese la această întâlnire alături de câțiva colegi din conducere, având și susținerea Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, cu intenția de a reface „o punte de dialog” cu reprezentanții Guvernului.

Citește și Mărturiile preotului Dumitru Bălaşa din închisoarea de la Piteşti

Ușă trântită în nas

„Dar prim-ministrul și-a bătut, practic, joc de noi și de cei pe care îi reprezentăm. De toate suferințele noastre, ca supraviețuitori ai temnițelor, lagărelor și deportărilor comuniste, și nu a venit la întâlnirea pe care el însuși o programase, trimițând, în schimb, consilieri fără vreun mandat ori putere de decizie în sfera problemelor noastre. Această oportunitate de dialog între noi și Guvern a dispărut de la sine. Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când un prim-ministru refuză constant, de luni de zile, un dialog direct cu reprezentanții de vârf ai AFDPR. Am înțelege dacă ar fi vorba doar despre problemele presante prin care trece țara. Dar de luni de zile nu ni s-a răspuns la un memoriu, de luni de zile am fost ținuți la ușă. Iar când aceasta s-a deschis, s-a întâmplat doar spre a ne fi trântită, de fapt, în nas.

Considerăm inacceptabilă și ofensatorie această atitudine de ignorare a asociației care-i reprezintă pe cei care au suferit în temnițele și lagărele comuniste, a membrilor săi, deținuți, deportaţi sau strămutați cu domiciliu obligatoriu, ca urmare a acțiunilor represive, orchestrate de Securitate. Retrăim parcă vremurile umilințelor din ultimii ani ai regimului comunist, în timpul căruia ne-am păstrat demnitatea, plătind-o cu suferințele noastre. Spre asta ne îndreptam și acum” – a scris într-un comunicat Sergiu Rizescu.


Distribuie!

Articol scris de Lixandru Gabriel

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

1 Comentariu

  1. Așteptăm cu nerăbdare articolele domnului Gabi Lixandru! In stilul său inconfundabil , ne aduce in fata ochilor aspecte adevărate din viața argeșenilor și a românilor, in general. Extrospectia dumnealui este fascinanta și de interes pentru cititori .

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole


Loading RSS Feed