Încă din martie 2018 au avut loc primele negocieri pentru achiziţionarea terenului pe care urmează să se construiască, în Pitești, așteptatul mall din cartierul Tudor Vladimirescu. În 2019, într-un interviu acordat Jurnalului de Argeș, omul de afaceri Gheorghe Badea declara că ar fi „fericit dacă lucrările ar începe în toamna lui 2020”. Asta după ce atât el, cât și Constantin Pănescu, proprietarii terenurilor aferente mall-ului din Tudor, au învins, în perioada respectrivă, ONG-ul care contesta autorizația de mediu. După patru ani de dosare și chemări în instanță și după ce anul trecut proiectul a intrat într-un con de umbră, lucrările pentru noul mall vor începe totuși la finalul anului în curs. Cel puțin asta ne-a declarat Constantin Pănescu de la SC Metabet, proprietarul parcelei de 8 ha pe care dorește să o cumpere dezvoltatorul Prime Capital. Acesta ne-a mai spus că toate avizele sunt în regulă, fapt pentru care nu ar mai exista ceva care să împiedice începerea lucrărilor la mall-ul din Tudor Vladimirescu.
Domnule Pănescu, în ce stadiu sunt lucrările la mall?
– Deocamdată nu e nimic nou referitor la lucrări. Către sfârșitul anului, undeva prin iarnă, prin decembrie, o să se înceapă demolarea. Deocamdată, suntem în relocări, și eu, și Badea (managerul Gheorghe Badea de la GIC, cel care vinde o parcelă de 5 ha, n.red.). Încă nu am predat obiectivele, ca să se apuce de lucrare.
S-au primit toate avizele, inclusiv cele de la mediu?
– Cred că da. Mediul a dat, ISU a dat, după câte am înțeles. Astea le ia investitorul. Nu ştiu să spun exact, dar, din ce am discutat cu ei, e în regulă tot.
Mai rămâne valabilă promisiunea ca cei de la Prime Capital să construiască, pe cheltuiala lor, acel pasaj rutier și pietonal peste calea ferată?
– Sigur! E prins în proiect acel pasaj. Fără el va fi foarte greu accesul, pentru că știm ce se întâmplă cu bariera din Prundu. Indiferent că e automată, tot se stă mai mult. Nu a intervenit ceva care să ne facă să renunțăm la ideea cu pasajul. Va fi foarte greu, dacă nu se face pasajul.
Se rămâne la același preț negociat deja sau v-ați gândit la o schimbare?
– Prețul a fost negociat o dată (cifra avansată în ianuarie anul acesta, chiar de dl Constantin Pănescu a fost de 150 euro/mp, n.red.). E bătut în cuie, nu mai am loc de întors (râde), din păcate pentru mine.
Unde anume în Pitești veți reloca Metabetul?
– Pe strada Depozitelor, acolo vom muta o singură secție, partea de prelucrări metalice.
Și ce secții se păstrează la actuala locație, cea din Tudor Vladimirescu?
– Păstrăm trei secții la adresa actuală. Secția de poduri, cea de traverse și cea de instalații de ridicat rămân aici.
Citește și Birocraţia amână începerea lucrărilor la noul mall din Piteşti
0 Comentarii