Au intrat în linie dreaptă pregătirile pentru ediția din acest an a Festivalului de Muzică Rock ”Posada” de la Câmpulung, aceasta urmând să se desfășoare în perioada 30 august – 1 septembrie pe Stadionul Municipal.
Și va fi încă o dată un festival cu magnitudine, ținând cont de numele grele care și-au anunțat deja prezența. Ultima trupă prezentată pentru o seară de recital este Symphony X din Statele Unite ale Americii, care se va afla în premieră în România tocmai în anul aniversării a trei decenii de activitate. Participantă la turnee mondiale în compania unor giganți precum Megadeth, Dream Theater, Anthrax și Nevermore, Symphony X este considerată o trupă etalon în progressive metalul internațional.
Tot în 2024, în recital la Posada Rock, se vor afla Overkill, Benediction, VOLA, Temic și Parasite Inc. Mai înainte, însă, va avea loc preselecția pentru competiția dedicată formațiilor underground.
C.I.B.
0 Comentarii