Web Analytics

Tergiversarea reabilitării sediului Biroului Vamal Argeş rămâne în atenţia senatorului Bica

de | 18.04.2024 12:40 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, s-a adresat ministrului Finanțelor în ceea ce privește realizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Biroului Vamal de Interior Argeș.
Dănuț Bica: „Începând din anul 2017 am adresat miniștrilor finanțelor mai multe întrebări pe această temă, solicitând să mi se comunice care este stadiul derulării procedurilor legale pentru implementarea proiectului de reabilitare a sediului Biroului Vamal de Interior Argeș, când vor demara lucrările de execuție aferente și care este termenul stabilit pentru finalizarea acestora.
Revenirea cu o nouă întrebare cu același subiect este motivată de faptul că prin răspunsurile la întrebările din anii precedenți am primit doar informații referitoare la parcurgerea extrem de lentă a etapelor necesare elaborării, revizuirii, completării, modificării, verificării și avizării documentației tehnico-economice pentru acest obiectiv de investiții, care a fost plimbată timp de peste șase ani între Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Autoritatea Vamală Română – Direcția Regională Vamală Craiova și proiectant, timp în care clădirile ce fac obiectul proiectului respectiv au continuat să se deterioreze.

În concluzie, vă rog să dispuneți toate măsurile care se impun pentru urgentarea implementării acestui proiect și vă solicit următoarele informații: Care este specificul lucrărilor ce se vor realiza în cadrul obiectivului de investiții?; Care este termenul stabilit pentru finalizarea acestora și valoarea totală a contractului?; Care a fost, la finalul lunii februarie 2024, stadiul implementării proiectului?; Care sunt motivele pentru care demararea lucrărilor de reabilitare bate pasul pe loc de aproape 11 ani?”.

Citește și Interpelare a senatorului Dănuț Bica pe tema modernizării DN67B Scoarța-Pitești

Citește și Senatorul Dănuţ Bica s-a interesat de stadiul digitalizării învăţământului preuniversitar

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *