Marius Traian Tămagă, fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), contestă condamnarea primită într-un dosar privind exploatarea ilegală de agregate minerale, relatează PressHub.
Judecătoria Pitești l-a condamnat pe Marius Traian Tămagă la o amendă penală de 15.000 de lei. Totodată, firma pe care o administra, SC Logistic Agregate Muntenia SRL, a primit o amendă penală de 75.000 de lei.
Atât Tămagă, cât și societatea comercială au atacat hotărârea primei instanțe, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel București. Primul termen în apel a avut loc pe 10 noiembrie 2026, însă judecătorii au amânat cauza pentru 8 decembrie, pentru a obține clarificări privind societatea comercială inculpată.
Potrivit PressHub, Marius Traian Tămagă este fiul lui Constantin Tămagă, fost senator și prefect PSD de Argeș, și fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, care ocupă o funcție de conducere la instanța supremă.
Sursa: PressHub




























0 Comentarii