În această toamnă, la capătul a peste cinci ani de procese, Primăria Piteşti a câştigat definitiv şi irevocabil dreptul de proprietate asupra celor 131 de hectare de la fostul CET Sud. Şi, după cum a precizat viceprimarul Cornel Ionică, prioritatea zero a municipalităţii pentru 2016 este transformarea terenului în parc industrial, cu atât mai mult cu cât numeroase companii de top şi-au manifestat deja intenţia de a veni aici şi de a crea astfel mii de locuri de muncă. Investiţiile s-ar putea ridica la câteva sute de milioane de euro. Singura problemă ce împiedică demararea procedurilor e una… birocratică. În cartea funciară a terenului de la OCPI Argeş, apare o notare că terenul a fost dat în administrare la fosta Termoficare. Un detaliu ciudat, în condiţiile în care terenul aparţine Primăriei. „Până la urmă o să îi dăm în judecată pe cei de la Cadastru ca să ştergem notarea”, spune vicele Ionică.
Denis Grigorescu
0 Comentarii