Premieră în justiția din România. Tribunalul București, cea mai mare instanță din țară, înființează o secție pentru dosarele cu minori. 14 magistrați specializați vor judeca de la 1 iunie doar astfel de procese, așa că durata lor va fi mult scurtată. Noua secție a tribunalului va permite și o protecție crescută pentru copiii implicați în astfel de proceduri.

Tribunalul București a înregistrat doar anul trecut aproape 3.200 de cauze cu minori și familie. Adică echivalentul dosarelor de același fel însumate de următoarele trei tribunale din țară.
Iar noua secție a IX-a va judeca de la fonduri și apeluri până la recursuri, adopții, măsuri de protecție specială, plasamente, decăderi din drepturi părintești, tutelă și divorțuri. Procese de care se vor ocupa exclusiv 14 judecători specializați.
Noua secție pentru minori și familie de la Tribunalul București a primit girul Consiliului Superior al Magistraturii, așa că va deveni operațională de la 1 iunie.



0 Comentarii