Web Analytics
scris miercuri, 12.10.2016

Tatiana Eftime a aruncat banii şi pe un curs antistres la Murighiol, plătit de spital cu 3.500 de lei

# Consecinţa numirii catastrofale de la Pediatrie # Directoarea minune a fost îndepărtată de către președintele Dan Manu, același care o și numise, după ce Jurnalul de Argeș a dezvăluit că și-a achiziționat un telefon Samsung de ultimă generație pe care s-au plătit peste 3.000 de lei din donațiile acordate spitalului   #  Nonșalantă, Tatiana Eftime a declarat într-un interviu în ziarul nostru că și-a luat un telefon atât de scump deoarece acesta era conectat la camerele video ale spitalului care să îi  permită să supravegheze mișcările subordonaților

Tatiana Eftime a aruncat banii şi pe un curs antistres la Murighiol, plătit de spital cu 3.500 de lei

Iată ce am mai descoperit. La sfârşitul lunii august, pe parcursul a opt zile, între  28 august – 04 septembrie, s-a desfăşurat cursul „Managementul priorităţilor, timpului şi stresului. Impactul asupra performanţelor organizaţionale”, organizat de Centrul de Formare APSAP, la care a participat şi fostul manager al Spitalului de Pediatrie, Tatiana Eftime. Cursul, organizat în plin sezon de plajă și aprobat cu generozitate de Consiliul Judeţean Argeş, a fost achitat din bugetul Spitalului de Pediatrie tocmai pentru ca directoarea interimară să beneficieze de o îmbunătățire a aptitudinilor de manager. Cel puțin așa ne-a explicat Florina Gheorghe, directorul economic ce s-a ocupat cu achitarea facturilor. „Cursul a fost plătit din banii spitalului, după ce am primit aprobarea Consiliului Judeţean pentru ca doamna Eftime să participe la el, în interes de serviciu”, ne-a precizat Florina Gheorghe.  Am  întrebat-o pe fosta directoare economică, actual director  interimar, cu ce a ajutat acest curs Spitalul de Pediatrie, ţinând cont că doamna Eftime și-a dat demisia în urma unui scandal legat tot de bani. Iar răspunsul ei a fost unul lapidar:  „La vremea respectivă a fost directoare. Asta a fost”. Altfel spus, a fost șefă și a făcut ce au vrut mușchii ei.

Preţul plătit de spital pentru perfecţionarea fostei directoare: 980 de lei cursul şi 2.490 lei cazarea

Cursul privind „Managementul priorităţilor, timpului şi stresului” a costat spitalul de Pediatrie 3.470 de lei, sumă formată din tariful cursului de 980 de lei, la care se adaugă cel pentru cazare de 2.490 lei. Tatiana Eftime a fost cazată la luxosul Complex Hotelier Puflene Resort, din Murighiol, un hotel de patru stele din Delta Dunării, unde a petrecut opt zile. Ghinionul a făcut însă ca doamna Tatiana să nu mai poată aplica ce a învățat legat de stres deoarece, la nicio lună de la terminarea celebrului curs, și-a dat demisia pentru a fi nu fi demisă, după un scandal urât mirositor legat tot de cheltuieli inutile. E de râs, nu?  Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...