Alin George Niţescu, un tânăr de 32 de ani din Câmpulung, a decedat pe 1 august a.c., după ce psihiatrul său i-a injectat medicamentul Zypadhera, un neuroleptic de ultimă generaţie. Diagnosticat cu schizofrenie paranoică, tânărul făcea lunar terapie la cabinetul medicului Ramona Herişanu, aflat în incinta clinicii „Dr. Irimia” din Piteşti. Acum, familia tânărului decedat acuză psihiatrul de malpraxis şi cere Poliţiei, dar şi Colegiului Medicilor, să facă lumină în acest caz.

Domnica Niţescu, mama tânărului: „Ni s-a spus de injecţie că este sigură”
Familia de profesori pensionari Niţescu nu a făcut valuri la început, pentru că a vrut să treacă cele patruzeci de zile de doliu, însă tatăl, Viorel Niţescu, a făcut adrese peste adrese la Ministerul Sănătăţii, DNA, Poliţie, Parchet, inclusiv la Colegiul Medicilor. Mama tânărului, profesoara de matematică Domnica Niţescu, îşi aminteşte şi acum de ziua în care s-a născut Alin. „Copilaşul meu! L-am crescut cu atâta drag şi cu atâta grijă, că s-a născut bolnăvior. L-am născut într-o miercuri, pe 15 octombrie 1980. Când l-am născut, a avut doar palatoschizis (n.red. vălul palatin puţin desfăcut). Din prea mare grijă pentru el, că eram şi cunoscută, l-au băgat la incubator şi l-au uitat acolo toată noaptea. Dimineaţă, când m-am dus la el, era flacără, avea peste 40 de grade temperatura. Acolo era doar o infirmieră atunci. L-am botezat imediat pentru că toţi îmi spuneau că nu o să trăiască. Am dat semnătură şi am plecat cu el la Piteşti unde ne-am plimbat o oră că nu ne primea niciun spital. Cu intervenţii de la fratele domnului Nicolescu, Valerică, care era atunci primar, ne-a primit până la urmă spitalul judeţean. Şi l-am salvat! L-am crescut cu o grijă excesivă. Îmi aduc aminte că prin 2006 a răcit şi a început să vadă umbre, aşa am început cu el tratament psihiatric. De circa un an am ajuns la doctoriţa Herişanu”, ne-a povestit plângând cea care i-a dat viaţă lui Alin Niţescu. „Noi voiam să plecăm la Bucureşti pentru un consult general, dar ne-a spus cineva că este bună doctoriţa Herişanu. Parcă ne-a prins într-o carapace şi nu ne-a mai dat drumul. Nu ne-am mai gândit să-l ducem la consult şi-n altă parte. Ni s-a spus de injecţie că este sigură, că nu mai are nevoie de medicamente. Îi calmau tulburările. A început la două săptămâni, apoi la trei săptămâni, după care a ajuns la o lună. Înainte de fiecare injecţie ar fi trebuit să-i facă analize, să vadă dacă i-a mai rămas în sânge, să nu fie doza prea mare, dar nu i-au făcut. Injecţia i se făcea într-un cabinet cu scaun şi un birou. Nu aveau niciun fel de dotare pentru aşa ceva. Niciodată nu a avut nimic după injecţie”, şi-a continuat povestea Domnica Niţescu. Conform părinţilor, înainte de injecţia fatală, Alin a mai făcut alte 18 injecţii cu Zypadhera, după care dormea foarte mult sau avea reacţii alergice – pete roşii şi somnolenţă – însă tânărul nu i-a spus niciodată mamei că se simte rău, doar fratelui i se plângea că îl doare.
„Vom demonstra adevărul când vor fi gata analizele de laborator”
Printre lacrimi, Domnica Niţescu ne-a vorbit şi despre ceea ce s-a întâmplat pe 1 august, când fiul ei şi-a pierdut viaţa, după administrarea injecţiei cu Zypadhera. „Am sunat-o pe doctoriţă când am aflat că-i este rău şi mi-a spus că nu este nimic. Am mai stat şi m-a sunat Doru (n.red. fratele lui Alin, prorector la Academia de Teatru și Film din București) să mergem la Piteşti, că Alin ne-a strigat şi a intrat în comă. La 10.05 i-a făcut injecţia şi la 10.10 a început să strige că este între viaţă şi moarte şi să-l ducă la Bucureşti. După două ore a chemat ea (n.red. doctoriţa Herişanu) salvarea. I-a făcut diazepam să-l adoarmă, după ce i-au dat multă apă să bea. A adormit şi a vomat în somn. Avea pată pe el de la vomă. Cred că s-a înecat în somn cu voma. La spital a stat în comă. I-am chemat şi un preot şi am tot sperat că o să fie bine. A făcut febră mare, peste 40, i-am pus gheaţă toată noaptea şi dimineaţă s-a dus”, ne-a povestit îndurerată mama tânărului. Nici tatăl, profesorul pensionar de biologie Viorel Niţescu, nu se poate împăca nicicum cu gândul că Alin nu mai trăieşte. „La început, doctora ne-a cerut un caiet unde i-a pus diagnosticul, iar după cinci luni, oficial, pe carnetul de sănătate. A făcut experiment pe acest medicament. Când dormea mult ne spunea că este normal, că a avut cazuri când dormeau şi 72 de ore. Pe doctoriţă am sunat-o să-i spun că a murit Alin. Am întâlnit-o şi în policlinică şi i-am spus că o acuz că mi-a omorât băiatul şi că nu o să stăm nepăsători. Mi-a depus plângere la poliţie, dar am demonstrat că sunt manevre care să ne reducă la tăcere. Nu ne vom lăsa, vom demonstra adevărul când vor fi gata analizele de laborator. Pe certificatul medical de deces au trecut insuficienţă acută respiratorie şi pneumopatie acută. De la ce aceste simptome? Copilul nostru era muribund de la ea din cabinet. Intervenţia imediată l-ar fi salvat. Trebuia să cheme ambulanţa imediat, nu după două ore. Malpraxisul se opreşte imediat după a doua injecţie, iar după modul cum a acţionat după aceea este crimă. O acuz nu numai de malpraxis, ci şi de crimă. În momentul în care a chemat salvarea a spus că are doar un pacient leşinat, nu a spus adevărul, nu a chemat şi medic. Cum şi-a permis să facă tratament de asemenea complexitate? De abia acum am aflat că acest tip de tratament se face numai în clinici specializate. Am fost atât de proşti să ne lăsăm copilul pe mâna ei! Va trebui să plătească pentru ceea ce a făcut! Trebuie să nu mai profeseze. Să se apuce de orice altceva, dar nu de medicină. Am auzit că s-a exprimat la cineva colateral, recent, că trebuie să plece din ţară ca să profeseze. Îi transmit că oriunde va pleca o vom urmări”, a mai spus Viorel Niţescu. Mai trebuie menţionat că, în memoria fiului lor, cei doi părinţi îndureraţi au creat bursa şcolară „Alin George Niţescu”, în valoare de 150 de lei pe lună, pe care o dau acum unui copil de clasa a VIII-a de la Şcoala „Oprea D. Iorgulescu”. O bursă despre care spun că o vor plăti atâta timp cât vor trăi.
Luminiţa Paul, şefaServiciului de Ambulanţă: „Am fost solicitaţi pentru o reacţie alergică, nu pentru un pacient în comă”
Şi şefa Serviciului de Ambulanţă Argeş, Luminiţa Paul, îşi aminteşte că în cazul transferului lui Alin Niţescu la Spitalul Judeţean ambulanţa a fost chemată la clinica „Dr. Irimia” pentru o banală reacţie alergică, nu pentru un pacient aflat în comă. „Asistenta de pe ambulanţă chiar s-a speriat. A fost chemată pentru ceva şi a găsit cu totul altceva. Ambulanţa a fost solicitată pentru o reacţie alergică, dar asistenta a găsit pacientul în comă. Cadrele medicale de pe Ambulanţă i-au pus pacientului o linie venoasă şi a fost dus la Spitalul Judeţean, la UPU, iar pe perioada transportului a fost stabil”, ne-a spus Luminiţa Paul.
Adrian Ciocănea, medic secţia ATI a Spitalului Judeţean: „Psihiatrul s-a interesat în permanenţă de starea pacientului”
Din câte am mai putut afla, Ambulanţa l-a dus pe Alin Niţescu la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, de unde a fost dus la secţia Terapie Intensivă şi luat în primire de medicul Adrian Ciocănea. Conform acestuia, la spital l-au însoţit, atât mama şi fratele, cât şi psihiatrul Ramona Herişanu. „Am primit pacientul şi l-am îngrijit pentru că eram de gardă. Era o alterare a stării de conştienţă, apăruseră tulburări metabolice, iar pacientul era hipertermic. Din afirmaţiile familiei am aflat că i s-a făcut o injecţie pentru boala lui de bază”, ne-a comunicat dr. Adrian Ciocănea, care l-a îngrijit pe Alin Niţescu. Medicul ne-a mai spus că psihiatra Ramona Herişanu s-a interesat în permanenţă de starea pacientului ei. „Şi psihiatrul a venit la spital. Am ţinut legătura telefonic. A sunat, s-a interesat în permanenţă de starea pacientului, de evoluţie. Pe prospectul medicamentului sunt date o mulţime de reacţii adverse. Bănuiesc că familia ştia de aceste reacţii adverse. În cursul zilei în care a fost primit pe secţia noastră, pacientul a fost intubat, ventilat mecanic, din cauza aprofundării stării de comă. A doua zi a făcut stop cardiac. Medicii care erau de gardă în acea zi au făcut toate manevrele posibile pentru a-l resuscita, dar nu s-a mai putut reporni inima. Toată lumea şi-a făcut treaba. A apărut acea reacţie la medicament. Nu cred că poate fi cineva învinovăţit”, a mai precizat medicul Adrian Ciocănea.
Dr. Dan Manu, şeful SML Argeş: „Aşteptăm date cu caracter medical de la Poliţie”
Şi pentru că raportul de expertiză medico-legală încă nu a fost finalizat, deşi au trecut două luni de la decesul lui Alin Niţescu, l-am contact pe şeful SML Argeş, medicul legist Dan Manu. „Punctul de vedere medico-legal până în acest moment este finalizat. Dar actul medico-legal încă nu a fost finalizat şi trimis organelor de anchetă penală întrucât mai aşteptăm date cu caracter medical care trebuie puse la dispoziţie de organul care a solicitat expertiza. În acest moment, noi nu avem tot ceea ce ne trebuie pentru a răspunde la obiectivele expertizei. Aceste documente sunt de apanajul Poliţiei, şi ei trebuie să ni le pună la dispoziţie”, ne-a spus Dan Manu, şeful SML Argeş. Am încercat să vorbim și cu doctorița Ramona Herișanu pentru a-i afla un punct de vedere însă, în ciuda eforturilor noastre, nu am reușit să o contactăm.
Iustina HARCO-BURCEA şi Ioana ŞTEFAN



0 Comentarii