Web Analytics
scris duminică, 26.05.2024

Tatăl bărbatului care a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său

Individul din Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata de opt ani, a recunoscut totul la audieri şi spune că regretă ce a făcut. Dă vina pe băutură pentru faptele cumplite. Când a fost prins, la aproape 16 ore de la crimă, era atât de beat încât abia a putut fi audiat.

Tatăl bărbatului care a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său

Raportul legiştilor arată că fetița a fost violată şi apoi ucisă. „A fost omorâtă prin sugrumare. Există multe urme de violenţă”, a declarat Valeriu Chihaia, prim procuror Botoșani. Procurorii spun că individul era atât de beat, încât nici în momentul în care l-au încătuşat, la aproape 16 ore de la crimă, nu putea vorbi limpede. Şi-a amintit totuşi ce a făcut. „A menţionat că regretă cele întâmplate şi este dispus să suporte toate consecinţele faptelor pe care le-a săvârşit”, a declarat Dodiţa Ilinca Gireadă, avocata criminalului.

Vecinii spun însă că nu e pentru prima dată când bărbatul e violent

Părinții au trimis-o pe fetiţă vineri la casa bărbatului, aflată în aceeaşi curte, ca să ia o cratiţă, dar nu s-a mai întors. După câteva ore a fost găsită moartă, la marginea unei păduri. Tatăl ucigaşului e şocat de ce s a întâmplat sub ochii familiei şi cere pedeapsa maximă pentru fiul său. „Avem 30 de metri între noi, cine a crezut că …niciodată, n-ai cum să crezi aşa ceva. Nu îmi vine să cred că băiatul meu a putut să facă o asemenea…Nu mă aşteptam. Ar merita pedeapsa capitală. Ăştia nu sunt oameni care se mai pot întoarce în societate”, a declarat tatăl criminalului.

Citește și: O femeie de 30 de ani, internată cu forţa la Psihiatrie, a fost găsită spânzurată în baie

Şi oamenii din sat sunt cutremuraţi. Vecinii spun însă că nu e pentru prima dată când bărbatul e violent. Individul e  anchetat acum pentru omor calificat, viol şi sechestrare. Pentru faptele sale poate primi închisoare pe viaţă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită