Web Analytics

Sute de suporteri ai FC Argeş, supăraţi pe Nicolae Dică: “Nu ajuți nici Piteștiul, nici FC Argeș, prin aducerea echipei FCSB în oraș”

de | 17.11.2018 10:13 | Actualitate

Faptul că FCSB va juca mai multe meciuri la Piteşti, pe stadionul Nicolae Dobrin, a stârnit un val de revoltă printre suporterii FC Argeş. Pe pagina de Facebook a FC Argeş a fost pusă o postare în care antrenorul FCSB, piteşteanul Nicolae Dică, este criticat pentru faptul că echipa finanţată de Gigi Becali va veni să joace pe stadionul Nicolae Dobrin. Primăria Piteşti va primi o chirie modică de la Gigi Becali pentru folosirea stadionului. Iar cei de la FC Argeş vor fi nevoiţi să mute mai multe meciuri în timpul săptămânii pentru ca FCSB să joace duminica în nocturnă. Postarea de pe pagina de Facebook a FC Argeş a stârnit mii de reacţii.

Vă prezentăm postarea completă mai jos :

„Ce nu ai înțeles tu, Nicule, e că după ce echipa a devenit FC Argeș, noi, suporterii, am venit lângă echipă, realizând că mirajul FC Argeș nu mai este doar o promisiune electorală, iar din acel moment echipa a redevenit un brand al Piteștiului și echipa fanion a argeșenilor.

Vrem să înțelegi ceva. Nu ajuți nici Piteștiul, nici FC Argeș, prin aducerea echipei FCSB în oraș. Nu ajuți deloc tinerii care vor să devină vulturi alb-violeți. Nu ne ajută cu nimic meciurile astea în drumul spre promovare. Nu ne ajută nici chiria, că nu se duce la club. Nu ne ajută că ne muți meciurile în timpul săptămânii ca să jucați voi duminica în nocturnă.

Această mutare te ajută doar pe tine, că știi ca la Pitești nu o să te mai conteste lumea.

Îți dăm un sfat. Dacă vrei să ajuți Piteștiul și FC Argeș, implică-te și căută finanțatori. Fă lobby pentru FC Argeș la televiziunile unde te duci.

NU NE PUNE PIEDICI! NU NE ADUCE ACASĂ O ECHIPĂ CARE NU REPREZINTĂ ORAȘUL! NU STRICA MUNCA PE CARE O DEPUNEM CU GREU CA SĂ FACEM DIN NOU PITEȘTIUL ALB-VIOLET!

Și știi pe cine nu ajuți? Pe Marco, fiul tău, care crește alături de o generație frumoasă de vulturași cu care ne mândrim. Campionii noștri. Pe ei îi ajută ca piteștenii să fie alături de FC Argeș, ca să simtă și ei când vor debuta, ce ai simțit tu când un stadion întreg cânta pentru FC Argeș și se urca pe gard la golurile tale”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii