Web Analytics

Sute de cărți au ajuns în centre ale DGASPC Argeș, prin campania Consiliului Județean

de | 5.04.2022 11:18 | Actualitate, Politica si Administratie

Consiliul Județean Argeș a desfășurat campania ”Dăruiește un zâmbet, o carte” prin care sute de cărți au fost dăruite unor centre din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.

Cărțile au fost donate de argeșeni și, datorită lor, în centrele în care acestea au ajuns, au luat ființă săli de lectură. Urmare a acestei acțiuni, cărțile au fost distribuite astfel:

-150 de cărți la Centrul de Zi pentru copii/tineri cu dizabilități ,,Șanse Egale”, Domnești;

– 250 de cărți și 50 de reviste la CTF „Casa Noastră”, Pitești;

– 98 de cărți la CTF Găvana , Pitești;

– 164 de cărți și 22 de reviste la CTF ”Dumbrava Minunată”, Pitești.

Citește și:Vicepreședintele Marius Nicolaescu a oferit cărți elevilor de la Corbeni, de Ziua Lecturii

,,Îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Argeș care a îmbrățișat această idee. Urmare a discuțiilor purtate cu partenerii noștri Ceetrus România, s-a stabilit ca această campanie să continue până în luna octombrie 2022. Le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat în această frumoasă călătorie și ne bucurăm că am reușit împreună să creăm zile de generozitate, de umanitate, de iubire și în final, de speranță. Să nu aveți nicio îndoială că gestul vostru înseamnă foarte mult pentru comunitatea argeșeană!ʼʼ, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Marius Nicolaescu, inițiatorul acestei campanii.

”Am fost bucuroși să ducem în centre cărțile primite de la Consiliul Județen Argeș și le mulțumim celor care au dat viață unei campanii dedicate celui mai loial prieten: cartea. Iar sălile de lectură care au fost create în urma acestei campanii, ne ajută să le arătăm copiilor care au primit cărțile donate, că o bibliotecă e infinitul sub un singur acoperiş”, a declarat Tatiana Eftime, Director General DGASPC Argeș.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *