Un incident care putea avea urmări grave s-a produs sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la sediul Poliției Locale Constanța. O angajată în vârstă de 36 de ani ar fi manipulat necorespunzător pistolul din dotare, iar arma s-a descărcat accidental. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă au fost provocate pagube materiale minore.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, polițiștii Secției 4 au fost sesizați cu privire la incidentul produs în sediul unei instituții publice din municipiu.
Din primele verificări a reieșit că femeia, autorizată să poarte armament letal în timpul serviciului, se afla în zona de acces către camera de armament, la finalul programului de lucru, când pistolul s-a descărcat accidental. „În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale minore (urme de ricoșeu la nivelul pardoselii și pe un geam), nicio persoană nefiind rănită”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
După producerea incidentului, polițiștii au ridicat arma și muniția, care au fost sigilate pentru a fi supuse expertizării. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru uz de armă fără drept și distrugere. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.




























0 Comentarii