Web Analytics
scris vineri, 15.12.2023

Suspiciuni de corupţie pe axa Ion Georgescu-Republica Moldova. Primăria Mioveni a finanţat grădiniţa din Măgdăceşti, construită pe un teren cumpărat la suprapreţ de la soţul primăriţei Liuba Cojocaru

Schema licitației cu cântec a fost dezvăluită de ziariștii de la site-ul anticorupție.md

Despre Ion Georgescu, primarul suspendat al orașului Mioveni și trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție, a început să scrie și presa vecină, din Republica Moldova. Numele său e legat de controversatul proiect al grădiniței din localitate, raionul Criuleni, comună înfrățită cu orașul Mioveni încă din 2016. Presa de acolo, site-ul anticorupție.md, scrie că primăriţa din Măgdăceşti, Liuba Cojocaru, a vândut, în 2018, administraţiei locale un imobil şi terenul aferent unei grădinițe la care Ion Georgescu a ținut morțiș ca Mioveniul să contribuie cu 4.500.000 lei moldovenești (echivalentul a 1.163.391 RON). Frumos e că terenul și imobilul pe care familia Liubei Cojocaru, prin soțul Victor Cojocaru, le-a vândut primăriei cu 1.600.000 de lei ca să amenajeze grădinița finanțată din bugetul Mioveniului au fost cumpărate de ei, în 2006, tot de la Primăria Măgdăcești, însă cu o sumă mult mai mică, 300.000 de lei. Să tot faci afaceri în Republica Molodova cu bani dați de la bugetul Mioveniului.

Suspiciuni de corupţie pe axa Ion Georgescu-Republica Moldova. Primăria Mioveni a finanţat grădiniţa din Măgdăceşti, construită pe un teren cumpărat la suprapreţ de la soţul primăriţei Liuba Cojocaru

Grădinița ”Tic Pitic” din Măgdăcești a primit 1.163.391 lei de la bugetul Mioveniului

Este vorba despre grădinița „Tic Pitic”, inugurată pe 20 august 2021, în Măgdăcești, pentru care Primăria Mioveni a acordat sprijin financiar în baza acordului de înfrățire încheiat între cele două administrații locale în 2006 și în baza unui acord de finanțare semnat în martie 2019. Grădinița are la bază o clădire în care a funcționat în trecut vechea școală a satului Măgdăcești. La inaugurarea ei, edilul Ion Georgescu a tăiat panglica cu primărița Liuba Cojocaru. Potrivit site-ului anticoruptie.md, reparaţia şi amenajarea noii grădiniţe a costat aproape 12 milioane lei moldovenești, dintre care 4.500.000 lei (1.163.391 RON) au fost alocați de către Primăria Mioveni, iar restul sumei a fost suportată de căte Consiliul raional Criuleni, unde este consilier şi Victor Cojocaru, soţul primăriței Liubei Cojocaru.

Jurnaliștii de la anticorpuție.md scriu în articolul „Grădiniţă nouă în Măgdăceşti: Licitaţie dubioasă şi interesele familiei primarului” că terenul edificiului se află chiar lângă casa familiei Cojocaru. El a fost cumpărat în 2006 de Victor Cojocaru de la administrația publică locală, în urma unei licitații, cu 24 de mii de dolari, echivalentul a 300 de mii de lei moldovenești în perioada respectivă. În 2010, Victor Cojocaru a lăsat imobilul gaj la bancă pentru un credit de 900.000 lei. În 2011, Liuba Cojocaru devine primar al localităţii Măgdăcești, iar în 2018, ce să vezi, Primăria Măgdăcești a cumpărat terenul de la familia Cojocaru cu o sumă mult mai mare, cu 1.600.000 de lei.

Citește și Exclusiv. Poze cu vila primarului din Mioveni, pe care DNA a pus sechestru

Schema de corupție din Măgdăcești, prezentată de ziariștii moldoveni

Iată schema prezentată de anticoruptie.md. „În toamna anului 2017, familia Cojocaru a scos în vânzare clădirea fostei şcoli din Măgdăceşti şi 20 de ari din teren, cu 75 de mii de euro, echivalentul în perioada respectivă a 1.500.000 de lei. La finele anului 2017, administraţia publică locală ridică problema de a se mai construi încă o grădiniţă în sat. În martie 2018, Primăria Măgdăceşti a semnat un contract cu Agenţia de evaluare Vlasercom, care a stabilit că preţul de piaţă al imobilului deţinut de Victor Cojocaru este de 1.581.200 de lei. La 10 mai 2018, Consiliul comunal Măgdăceşti a aprobat procurarea imobilului deţinut de Victor Cojocaru cu 1.600.000 de lei. Decizia a fost votată de către 10 din cei 15 consilieri ai comunei Măgdăceşti, toţi membri ai PLDM, formaţiune din care face parte de mai mulţi ani şi Liuba Cojocaru. Trei consilieri au lipsit la şedinţa respectivă, iar doi s-au abţinut de la vot. La 4 iunie 2018, administraţia publică locală a satului Măgdăceşti, condusă de Liuba Cojocaru, a semnat cu Victor Cojocaru contractul de vânzare-cumpărare a imobilului”.

Citește și Prefectul, despre harababura de la paradă: „S-a aprobat un program care nu a fost respectat”

Liuba Cojocaru: „Tot ce se scrie rău despre mine sunt minciuni”

În același articol, primărița Liuba Cojocaru a declarat că soțul ei a cumpărat clădirea și terenul vechii școli cu alt scop și că au fost nevoiţi să ia credite ca să acopere suma; a explicat necesitatea unei noi grădinițe într-o localitate cu mulți copii și că alegerea locului pentru această construcție nu i-a aparținut, funcţionarii din Primărie fiind cei care au întrebat-o dacă nu vrea să vândă. „Eu am făcut multe lucruri frumoase pentru localitate, am o echipă puternică şi nu-mi este frică să merg prin sat. Tot ce se scrie rău despre mine sunt minciuni. Am fost verificată de ANI, de Procuratură, de Inspecţia Financiară şi nu au găsit nimic. Cei care au efectuat controalele au rămas surprinşi de câtă ordine este la noi. Dar ei tot scriu denunţuri pe mine. Au râs şi procurorii, că aşa am ajuns să fiu cunoscută. Cred că trebuie să-i dau în judecată, să răspundă penal cei care scriu şi din cauza lor se pornesc atâtea controale. Să achite din contul lor resursele statului pentru efectuarea controalelor în urma cărora nu s-a constatat nimic. Casa mea a fost filmată de vreo 50 de ori. Oamenilor din sat le este greaţă de atâta minciună cât se scrie despre mine”, a declarat primărița Liuba Cojocaru pentru site-ul anticoruptie.md.

Georgescu mai voia să bage 500.000 euro din banii Mioveniului într-un Complex cultural-sportiv la Măgdăceşti

Ultima vizită a lui Ion Georgescu la Măgdăcești a fost pe 21 septembrie 2023, de hramul localităţii, când primărița a anunțat alt proiect, un Complex cultural- sportiv de tip regional, care urma să fie finanțat de Primăria Mioveni cu circa 500 mii euro. Peste doar 14 zile, pe 4 octombrie, edilul a fost prins în flagrant când restituia o șpagă de 10.000 euro, susțin procurorii, iar pe 27 noiembrie a fost trimis în judecată de către DNA Pitești pentru infracțiuni de corupție.

Citește și Într-un dosar de tentativă de omor, Dani Mocanu a fost pus în libertate după mai bine de un an de arest la domiciliu!

Citește și Blocul firmei Titidan are penthouse „invizibil”

Distribuie!

1 Comentariu

  1. 500.000 € viitoare investiție în complexul cultural-sportiv!!!! Trag concluzia ca dom’ primar știa bine rețeta, de unde poate trage substanțial, pe principiul:” a furat dar a și făcut”.
    Când a dat asemenea ajutor localnicilor din Mioveni? A dat vreun ajutor pt izolarea blocurilor, pentru anvelopare și în special pentru etajul 4 al blocurilor care este o continuă problemă în Mioveni?!?!? Nu ca nu avea cum sa-si umple buzunarele din asta și fraierii oricum îl votau, ca a DAT el la fiecare tălică câte ceva ca sa ii agațe….. Ce parcuri sunt în Mioveni? Stații de încărcare electrică a mașinilor? Ca vinde Dacia, Spring…. Transport public și spre Pitești?!?!!… Și cate ar mai fi

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită