Web Analytics
scris joi, 07.03.2024

Substanță cancerigenă, descoperită în unele produsele împotriva acneei ale unor firme de cosmetice de top

Niveluri ridicate de benzen, o substanţă chimică cancerigenă, au fost detectate în unele tratamente pentru acnee ale unor mărci celebre, precum Clinique de la Estee Lauder, Up & Up de la Target şi Clearasil, deţinut de Reckitt Benckiser, a anunţat, miercuri, laboratorul american independent Valisure.

Substanță cancerigenă, descoperită în unele produsele împotriva acneei ale unor firme de cosmetice de top

Citește și: Continuă jaful în pădurile Argeșului! 100 mc de lemn, confiscați la ultimele controale


Valisure a depus, de asemenea, o petiţie la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, solicitând autorităţii de reglementare să recheme produsele, să efectueze o anchetă şi să revizuiască directivele din industrie, a declarat miercuri laboratorul cu sediul în New Haven, Connecticut, transmite Reuters preluat de Agerpres. Potrivit sursei citate, acţiunile Estee Lauder au scăzut cu aproximativ 2% în urma anunţului.
Benzenul a fost de asemenea detectat, printre altele, în săpunuri împotriva acneei de la Proactiv, PanOxyl şi Walgreens şi în crema pentru acnee Equate Beauty de la Walmart, potrivit Valisure.

Citește și: Șeful de la Rutieră nu este răsfățatul stelelor


De altfel, substanţa cancerigenă a fost deja găsită în mai multe produse, inclusiv în creme de protecţie solară, dezinfectanţi pentru mâini şi şampon uscat, ceea ce a dus la retragerea unora dintre aceste produse fabricate de companii precum Procter & Gamble şi Johnson & Johnson. Însă, detectarea benzenului în produsele pentru tratamentul acneei s-a dovedit „substanţial diferită” în comparaţie cu celelalte cazuri, a precizat Valisure.
„Benzenul pe care l-am găsit în cremele de protecţie solară şi în alte produse de consum erau impurităţi care proveneau din ingrediente contaminate; cu toate acestea, benzenul din produsele cu peroxid de benzoil provine din peroxidul de benzoil în sine”, a declarat cofondatorul şi preşedintele Valisure, David Light. Testele efectuate de Valisure au arătat că unele produse ar putea forma benzen într-o concentraţie de peste 800 de ori mai mare faţă de limita impusă de FDA.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...