David Popovici a vorbit despre Gică Hagi și naționala României.
David Popovici nu a rămas indiferent la criticile aduse lui Gică Hagi și naționalei României după meciul cu Bosnia, din Liga Națiunilor. Mesajul său pentru suporteri și opinia publică a fost extrem de clar.
Pe Arena Națională, tricolorii au suferit o nouă înfrângere usturătoare, la doar trei zile după cea din Suedia. Selecționerul a mizat pe o echipă schimbată radical, lăsând în afara lotului cinci dintre titularii obișnuiți.
Doar doi jucători care s-au aflat pe teren la Solna au apărut în primul 11 și în următoarea partidă: Ionuț Radu, respectiv Andrei Coubiș. De altfel, portarul a greșit grav la cel de-al treilea gol, respingând în față mingea șutată din afara careului.
Marți, 29 septembrie, David Popovici a fost prezent la Impact SEE’26, evenimentul dedicat antreprenoriatului, dezvoltării brandurilor și leadershipului, prilej cu care a oferit și câteva declarații. Printre subiectele abordate s-a numărat, inevitabil, situația naționalei României.
„O să-ți spun ce înseamnă ca spectator să simți să te identifici cu o echipă sau un individ într-un sport individual încât să se joace cu nervii. Mi se pare greșit ca spectator să te raportezi în felul ăsta la cei ce practică sportul, la cei ce încearcă să ducă numele României mai sus.
Tot sentimentul ăsta de identificare poate fi puțin modificat în așa fel încât să nu o luăm ca ceva personal în momentul în care se pierde, fie că este vorba de echipa națională de fotbal sau despre mine.
Atâta timp cât spunem, când echipa sau individul câștigă, noi am câștigat, noi am am ajuns departe, noi suntem mândri că suntem români, să nu ajungem în momentul în care atunci când nu le iese sau ne iese să spunem ei, lor nu le-a ieșit, ei se joacă cu nervii noștri”, a declarat campionul nostru, potrivit prosport.ro.




























0 Comentarii