În capul listei cu premianți, directorul Chiriloiu, adjunctul său, directoarea economică, secretara, șoferul și cabanierul preferat al bossului de la Silvic
Am mai descoperit că Armand Chiriloiu și-a vândut mașina șoferului… premiant pe 105.000 lei
E vorba de Constantin Nilă, pe care șeful de la Silvic l-a reangajat, după ce acesta se pensionase primind zece salarii în avans
Anul trecut, Romsilva a alocat prime angajaților din subordine, în valoare de zeci de milioane de lei. În afara conducerii din Argeș (directorul, directorul adjunct și directorul economic), printre beneficiari s-au numărat șoferul și secretara lui Armand Chiriloiu. Tot anul trecut, prin primăvară, Constantin Nilă, șoferul lui Armand Chiriloiu, a împlinit vârsta de pensionare. A primit cele zece salarii, conform contractului colectiv de muncă (circa 70 000 de lei), după care a ieșit la pensie.
Don Armando n-a putut fără nea Nilă și l-a reangajat șofer, după ce acesta i-a cumpărat limuzina
Fiind vorba de omul lui bun la toate, directorul Armand Chiriloiu n-a putut să stea prea mult timp fără nea Nilă! Așa că șoferul pensionat ieri, cum ar veni, a fost angajat din nou mâine! Restul specialiștilor silvici restructurați n-au mai fost (re)angajați, pentru că, nu-i așa, activitatea Direcției Silvice Argeș nu depinde de munca unor silvicultori profesioniști bine pregătiți, ci de nea Nilă! Partea cea mai interesantă este că, în declarația de avere din acest an, șeful Armand Chiriloiu a consemnat că i-a vândut respectivului șofer, cu contract de vânzare-cumpărare, un autoturism pentru care nea Nilă i-a plătit șefului 105.000 RON, adică un miliard și ceva de lei vechi!
Revenind la primele pentru cei merituoși, adică don Armando și fidelii săi, am întrebat direct la sursă, adică la Direcția Silvică Argeș, care este nivelul acestor sume și meritele pentru care s-au împărțit. Solicitarea, în baza Legii 544/2021, am adresat-o în ianuarie, însă răspunsul l-am primit de abia acum, în octombrie. Mai exact, după ce ne-am adresat instanței de judecată pentru nefurnizarea unor informații de interes public. Nu ne miră că nu ni se dau numele și nici măcar funcțiile fericiților beneficiari de prime, având în vedere mult invocatul GDPR! Suma comunicată în răspunsul adresat „Jurnalului de Argeș” e halucinant de mare și cităm exact: „Valoarea primelor acordate salariaților Direcției Silvice Argeș (inclusiv subunitățile acesteia) în anul 2022 a fost în cuantum de 5.400 mii lei, reprezentând fond brut de premiere aferent Direcției Silvice Argeș, în conformitate cu realizările la nivelul RNP Romsilva”. Pentru pământeni, asta înseamnă 54 miliarde lei vechi, adică peste 1 milion de euro pentru premianții din silvicultura argeșeană
Care sunt indicatorii de… performanță ai șoferului, domnule Chiriloiu?
Vă reamintim că pe 23 ianuarie a.c., ziaristul Andrei Ciurcanu a dezvăluit pe blogul său că Direcția Silvică Argeș a propus un număr de 22 de angajați pentru prime. Iar cele mai mari prime au fost alocate conducerii unității: director – 46.688 RON, director tehnic – 40.852 RON și director economic – 40.630 RON. Iar șoferul directorului (exact Constantin Nilă, despre care am vorbit mai sus) a fost încadrat cu o primă de 15.952 lei, un îngrijitor de la cabana unde au loc cele mai secrete socializări a primit 11.048 lei, în timp ce bonusul pentru secretara lui Armand Chiriloiu a ajuns la 14.629 RON. Criteriile în baza cărora s-ar fi acordat aceste sume, ne mai spun acum cei de la Direcția Silvică Argeș, după ce i-am acționat în instanță, au fost indicatorii de performanță la nivel de unitate/subunitate, criterii de performanță pentru fiecare compartiment/categorie de salariați, criterii de performanță individuală. Fără să ne ofere însă date și cifre concrete despre ce înseamnă acești indicatori și aceste criterii de performanță.
Citește și „De ce să mă tem de Chiriloiu? De chinezi mi-e mai teamă!”
Citește și Fără protecţie în cazul poliţistei de la Schitu Goleşti
0 Comentarii