Web Analytics

articol scris joi, 28 septembrie 2023

A recunoscut delapidarea de 675.000 lei. Ionuţ Popescu, fostul economist de la ADIA, a făcut acord cu procurorii

Ionuț Popescu, fostul economist al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Argeș (ADIA), și consilier local pe vremea fostului primar Cornel Ionică, a făcut acord de recunoaștere a vinovăției. El este cercetat în stare de libertate pentru delapidare în formă continuată și are proces în octombrie cu ADIA.
Reamintim că, în februarie 2021, Jurnalul de Argeș a prezentat în exclusivitate că fostul economist de la ADIA a avut un accident grav cu Loganul instituției în timp ce era sub influența alcoolului, pe 16 ianuarie 2021, în sensul giratoriu de la Mărăcineni. Mașina a fost avariată în proporție de 80%, iar Ionuț Popescu a plătit echivalentul în lei al sumei de 8.733 de euro pentru pagubele create și a avut nevoie de spitalizare și un concediu medical de 90 de zile.

Ulterior, conducerea ADIA, prin președintele de atunci, Cristian Gentea, a făcut plângere penală împotriva fostului economist, după ce au fost descoperite mai multe datorii și nereguli, dar și suma nejustificată/delapidată în valoare de aproximativ 675.000 lei, în urma unui audit independent. Fostul economist a recunoscut la notar prejudiciul cauzat instituției, a precizat că va aduce documente justificative și s-a angajat să îl returneze până la finalul lunii septembrie 2021, dar s-a răzgândit și, în iunie 2022, a dat în judecată ADIA pentru anularea declarației-angajament. Tribunalul Argeș i-a anulat însă această cerere de chemare în judecată.

Citește și De noaptea minţii! Fostul economist Ionuţ Popescu a dat ADIA în judecată, deşi a recunoscut la notar că a delapidat 675.526 lei

Ar putea să primească închisoare cu suspendare

În acordul încheiat cu procurorii pe 21 iulie a.c se precizează că, „în perioada 01.01.2014-31.12.2020, în mai multe rânduri, în calitate de șef Departament Economic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Argeș, și-a însușit în mod necuvenit sume de bani din gestiunea asociației, producând un prejudiciu în valoare totală de 664.857 lei, care se compune din salarii încasate necuvenit în cuantum de 254.440 lei, cât și retrageri de numerar din conturile asociației, pentru care nu există documente justificative, în cuantum de 410.417 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată”. Se mai menționează că pedeapsa apreciată ca fiind suficientă este de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare, având în vedere că inculpatul a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției și nu are antecedente penale. Primul termen de judecată are loc în octombrie a.c., la Judecătoria Pitești.

Citește și Instanţa a menţinut actul prin care Ionuţ Popescu se angajase să restituie suma delapidată

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Autorităţile din Grecia au arestat trei suspecţi în cazul unei explozii care a ucis şase persoane la Atena

Vineri, 30 octombrie 2026, autoritățile elene au anunțat că au arestat doi greci şi un albanez, care ar fi fost […] Citește!

Soluția discretă care combate durerea de spate

Durerile de spate apar fără avertisment și, de cele mai multe ori, exact când nu ai timp de repaus. Plasturii […] Citește!

Zece școli publice pot obține finanțări pentru proiecte de mediu dezvoltate de elevi

Teach for Romania lansează cea de-a treia ediție a concursului de proiecte de mediu „Școala mea Verde” în cadrul căruia […] Citește!

Argeș. 18 cartușe cu țigări netimbrate, găsite într-o mașină. Amenda l-a ars la buzunare

Joi, 29 octombrie, polițiștii din Domnești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Budeasa, […] Citește!

Tragedie în Turcia. Doi morţi în urma alunecărilor de teren produse de ploile abundente

Joi, 29 octombrie 2026, o alunecare de teren declanșată de ploile abundente din ultima perioadă a adus la prăbușirea unei […] Citește!

Pitești – Târgul de Crăciun începe pe 26 noiembrie

Târgul de Crăciun va avea loc anul acesta la Pitești în perioada 26 noiembrie – 8 ianuarie 2027, zona centrală […] Citește!

Patru morţi și unsprezece răniți în urma prăbuşirii elicopterului militar italian în Bosnia

Joi, 29 octombrie 2026, patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina au murit, iar alți 11 au […] Citește!

Studenții din Serbia cer să cadă cei de la guvernare pe capete. Ce s-a întâmplat în urma alegerilor

Joi, 29 octombrie 2026, studenții serbieni au cerut demisia responsabililor unor agenţii guvernamentale, printre care se numără și șefii poliției […] Citește!

Trei tâlhari mascați au dat o lovitură la Bascov. Poliția e pe urmele lor

Joi, 29 octombrie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a fost sesizat că trei persoane, cu fețele acoperite, ar fi pătruns […] Citește!

Pictorița Lidia Zadeh Petrescu expune la Muzeul Golești

În data de 12 noiembrie 2026 va fi deschisă în Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești expoziția cu titlul […] Citește!

Două treimi din fosta clădire a Restaurantului „Argeşul” s-au cumpărat cu 1,3 milioane euro de patronul de la „Jam”

Doi dintre proprietari - Gheorghe Miu și Constantin Oprea – și-au vândul părțile, dar al treilea, Doru Pavel, a refuzat […] Citește!

Violenţa în şcoli, dincolo de campaniile anti-bullying: când victimele ajung să-şi facă singure dreptate. Şeful IŞJ Argeş: „Din primele cercetări, elevul a fost supus, la rându-i, bullying-ului”

Un nou incident violent petrecut într-o unitate de învățământ din Pitești readuce în atenție problema bullying-ului și riscul ca tensiunile […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!