Web Analytics
scris miercuri, 06.04.2022

Sprijin financiar pentru piteștenii care găzduiesc refugiați

Persoanele care găzduiesc refugiați pot solicita decontarea cheltuielilor cu hrana în primele zile ale fiecărei luni. Până la data de 5 aprilie, care este și termenul legal, la Primăria Pitești au fost depuse 11 solicitări de acordare a sprijinului material pentru persoanele fizice care găzduiesc refugiați din Ucraina. Dintre acestea, doar una va fi analizată luna viitoare. Cererile sunt centralizate și trimise către ISU, ulterior se va face și decontarea sumelor.

Sprijin financiar pentru piteștenii care găzduiesc refugiați

Citește și Pitești: Găzduirea refugiaților ucraineni – decontată conform prevederilor legale

„Dintre acestea, 10 dosare sunt eligibile și însumează un total de 34 de persoane.

În perioada 06 – 07 aprilie, solicitările sunt verificate, urmând ca, în data de 8 aprilie, să fie transmise la ISU Argeș, pentru acordarea finanțării, conform legii.

Solicitarea care nu este eligibilă privește luna aprilie, nu luna martie, și va fi analizată luna viitoare”, transmite municipalitatea.

Foto descriptiv

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...