Web Analytics

Spitalul Judeţean, somat de Avocatul Poporului să prevină încercările de suicid ale pacienţilor

de | 13.02.2020 13:37 | Dezvăluiri

# Decizie în premieră rezultată de la o anchetă în premieră # Totul a pornit de la cazul unei tinere care a încercat de două ori să se sinucidă, în timp ce era internată la Spitalul Județean
În luna noiembrie, o tânără internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a încercat să-şi pună capăt zilelor aruncându-se pe fereastră de la etajul trei al unităţii medicale. Elena Ş., de 23 de ani, din Mioveni, de-abia fusese adusă cu ambulanţa şi era internată pe secţia Terapie intensivă, după o tentativă de suicid.

Tânăra s-a aruncat pe fereastră când se făcea schimbul de tură

Concret, tânăra înghiţise mai multe pastile şi ajunsese la spital, unde a primit îngrijiri de specialitate. Din câte se pare, tratamentul a dat rezultat, dar, pentru că nu a reuşit să-şi ia viaţa prima dată, a încercat din nou. Profitând de faptul că tocmai se făcea schimbul de tură, s-a aruncat pe fereastra secţiei situate la etajul al treilea al spitalului, dar a supravieţuit impactului cu solul. A suferit fracturi multiple şi a ajuns tot la Terapie intensivă. În funcţie de evoluţia stării de sănătate, cel mai probabil va fi supusă unor intervenţii chirurgicale. Potrivit anchetatorilor, tânăra era cunoscută cu afecţiuni psihice şi are antecedente în familie, mama sa fiind şi ea cunoscută ca având probleme psihice. Poliţia a deschis dosar penal pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul şi a fi dispuse măsurile legale.

Ancheta a constatat că UPU nu are organizat un compartiment de psihiatrie

Avocatul Poporului, prin reprezentatul său din Argeș, Mihaela Stănciulescu (foto), s-a autosesizat, la rândul său, și a început propria anchetă. În cadrul acesteia, s-a putut constata că unitatea de primiri urgențe a SJ Pitești nu are organizat un compartiment de psihiatrie, iar din răspunsul remis de către conducerea spitalului nu s-a putut afla dacă tânăra a fost evaluată, până la data externării, din punct de vedere psihiatric și nici dacă în unitatea sanitară au fost dispuse măsuri pentru asigurarea protecției la autovătămare a pacienților internați. Având în vedere că nici nu era primul caz în care pacienții recurg la aceste gesturi extreme, prin intermediul unei recomandări din data de 7 februarie 2020, managerului Spitalului Județean de Urgență Pitești i se cere să procedeze de îndată la elaborarea și implementarea unei proceduri interne privind aceste cazuri. Este vorba despre indentificarea situațiilor care necesită asistență socială sau consiliere psihologică, inclusiv în cadrul UPU, cu sprijinul și implicarea serviciului de asistență socială din spital. De asemenea, managerul va trebui să comunice modalitatea de însușire a recomandării în termen de cel mult 30 de zile, prin Biroul Teritorial Pitești al Avocatului Poporului.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii