Web Analytics
scris vineri, 24.05.2013

Spectacol memorabil la Ziua comunei Valea Iaşului

În pragul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Valea Iaşului a îmbrăcat ca în fiecare an straie de sărbătoare, odată cu cea de-a XI-a ediţie a zilei comunei. Manifestările au coincis şi cu aniversarea satului care dă numele comunei, Valea Iașului, care a împlinit 490 ani de la prima atestare documentară din 1523. Programul artistic a ținut până târziu în noapte și s-a încheiat cu un superb foc de artificii. Alături de formația „Natural” din localitate, pe scenă au cântat și încântat cu portul şi repertoriul lor ansamblurile artistice din Valea Iaşului, Arefu, Cicăneşti, precum şi artiştii de la Ansamblul folcloric „Dorul” şi Orchestra „Doina Argeşului” ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş. „A fost o sărbătoare de suflet pentru locuitorii din comuna Valea Iaşului. Prin acest tip de manifestare am omagiat munca unor personalităţi din domeniul politic, economic, cultural, am premiat cuplurile longevive din comună şi am oferit fiilor satului un cadru potrivit pentru a depăna amintiri”, ne-a spus primarul Nicolae Barbu. De menționat prezența la acest eveniment a senatorului Ion Popa, a deputaţilor Mircea Drăghici şi Mihai Deaconu, a cunoscutului actor Mircea Diaconu, fost senator de Argeş, a politicienilor Ana Stan și Cătălin Bulf de la PDL, Adrian Miuţescu de la PNL, Marian Fulga de la PPDD, precum și a primarilor de la Curtea de Argeş, Aninoasa, Mărăcineni sau Brăduleţ. M. Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Mihai Soare

Plutonierul Mihai Soare de la ISU Argeș a intervenit prompt luni, 22 iunie, în timpul liber, la un...

Ultimele articole

Mihai Soare

Plutonierul Mihai Soare de la ISU Argeș a intervenit prompt luni, 22 iunie, în timpul liber, la un...

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...