Web Analytics
scris sâmbătă, 11.12.2021

SORIN GRINDEANU: „Directorul Aeroportului Timişoara şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă, şi a plecat”

SORIN GRINDEANU: „Directorul Aeroportului Timişoara şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă, şi a plecat”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Dorel Grădinaru, şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă, şi a plecat, el nefiind timişorean.

Citiți și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

Aceasta după ce în urmă cu două săptămâni, Grindeanu i-a solicitat o autoevaluare. Adunarea acţionarilor aeroportului va avea loc în data de 5 ianuarie şi atunci se va lua o decizie privind conducerea acestei instituţii, informează news.ro.

Sorin Grindeanu a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că nu a primit o autoevaluare din partea directorului Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, după ce i-a solicitat acest lucru în urmă cu două săptămâni.

„Directorul Aeroportului din Timioara înţeleg că şi-a adunat lucrurile, printre care şi o puşcă. Nu e timişorean şi avea diverse lucruri pe aici. Ca să transporţi o puşcă pe calea aerului e nevoie de autorizaţie”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a adăugat că în data de 5 ianuarie va avea loc Adunarea Acţionarilor aeroportului.

„Înţeleg că în data de 5 ianuarie va fi o adunare a acţionarilor în care se va lua o decizie în privinţa conducerii Aeroportului Timişoara”, a adăugat Grindeanu.

În urmă cu două săptămâni, Sorin Grindeanu a avut o discuţie cu directorul Aeroportului Timişoara, Dorel Grădinaru în care i-a solicitat o autoevaluare, după ce 46 de angajaţi ai aeroportului au plecat din instituţie şi în locul lor au fost angajate 64 de persoane.

Citește și: Ne-a bătut Rapid cu 2-0. FC Argeș a arătat ca o echipă de amatori de la Apă Canal, plătită cu bani mulți

„Am avut o discuţie cu domnul director al Aeroportului apropo de modul în care e gestionată activitatea acolo, de nemulţumirile pe care le am, şi nu sunt puţine, şi de cum vede dumnealui activitatea sa în perioada următoare. O autoevaluare i-am cerut. O aştept. Are maximum o săptămână. Sunt multe de reproşat. De la chestiuni simple, chiar vorbeam şi cu domnul prefect mai devreme şi cu colegii mei. Când vin cu avionul de la Bucureşti, de obicei îl folosesc cel de seară, vă dau chestiuni simple, care îţi arată de când intri într-un aeroport dacă există preocupare sau nu. E câte o singură lampă în tavan deschisă, linoleumurile toate arată de parcă a trecut Al Doilea Război Mondial pe acolo – chestiuni simple. Chestiunile mai grele: nu am înţeles de ce, în perioadă de pandemie, care a afectat traficul aerian nu doar la Timişoara, ci peste tot, cheltuielile de personal au crescut. Au plecat 46 de oameni din aeroport şi au venit 64 având în vedere că cifra de afaceri a aeroportului a scăzut cu 30%. Sunt semne de întrebare”, a declarat Sorin Grindeanu în urmă cu două săptămâni.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...