Web Analytics

Şoferii Publitrans îi înjură pe călătorii care nu coboară pe podul de la intrarea în Bascov

de | 19.10.2017 10:42 | Actualitate

20 PublitransProblema legăturii între Piteşti şi Bascov rămâne nerezolvată după ce a intrat în vigoare noul contract de servicii de transport, iar  autoritățile județene nu au găsit încă o soluție să împace și „capra și varza”. Ba chiar se acutizează, pentru că cei care au de suferit, în lipsa unor soluții concrete, sunt în continuare tot cetățenii.

Călătorii care se aflau, astfel, luni, la orele prânzului,  în autobuzul 2 au fost „debarcați”, așa cum se întâmplă de vreo două luni, la intrarea în comuna Bascov. Bătrâni, mame cu copii, elevi care se întorceau de la școală, din Pitești, către casă, au coborât vrând-nevrând pe podul care leagă cele două localități și au început să mărșăluiască, fiecare spre propria destinație. În mijlocul de transport în comun, cu numărul AG 12 RCX, mai rămăseseră câțiva cetățeni, oarecum debusolați pentru că nu știau sigur dacă ăla e capătul de linie sau nu. „Galant și politicos”, așa cum îi stă bine unui șofer Publitrans, conducătorul auto, i-a îmboldit cu un urlet: „Ce faceți, bă, la ce vă uitați, coborâți odată!”. După ce i s-a atras atenția că ar putea vorbi mai frumos, șoferul s-a întors din nou, gata-gata să apese pedala de accelerație și să plece cu tot cu intrușii de la bord și după ce s-a gândit preț de o secundă-două că asta ar putea însemna sechestru de persoane (i-o fi spus cineva?!), a început să o drăcuie pe femeia care îl apostrofase și să ridice și mai mult tonul cerându-i să coboare din mașina lui.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii